Arhiepiscopia Timişoarei a deschis o şcoală privată ortodoxă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: arhiva Adevărul
Foto: arhiva Adevărul

Înfiinţată la iniţiativa asociaţiei Pro Logos şi aflată sub patronajul arhiepiscopiei, Şcoala Ortodoxă "Sfântul Antim Ivireanul" a fost deschisă oficial, astăzi, la marginea oraşului de pe Bega, pe strada Aluniş. Timişorenii pot vizita cea mai nouă unitate de învăţământ până la ora 16.

Programul de studiu va respecta programa şcolară aprobată de Ministerul Educaţiei, dar vor exista şi activităţi cu specific creştin-ortodox. Copiii vor învăţa atât materiile obişnuite, dar şi să gătească sau să îngrijească o grădină cu legume aflată în spatele unităţii de învăţământ. Şcoala are sală de mese, sală de jocuri şi cabinet medical.

Cursurile se desfăşoară într-o clădire renovată de curând, fiind disponibile 350 de locuri. Costul unei luni de şcolarizare este de 500 de lei, urmând să fie acordate cinci burse anuale pentru familiile fără posibilităţi, care vor plăti totuşi 20 la sută din costul total. Copiii vor participa şi la slujbe pe lângă orele de curs.

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite