Amintiri din cartierul Fabric de altădată: „Puneam două pietre într-o parte, două în alta şi jucam fotbal pe stradă“

0
0
Fabricul de altă dată FOTO Facebook/Ulster Irish
Fabricul de altă dată FOTO Facebook/Ulster Irish

Scriitorul Ovidiu Forai va lansa astăzi, 30 iunie, cea de-a şaptea sa carte, “Povestiri din Fabric”, apărută la Editura Ariergarda. Aşa cum îi spune şi titlul, cartea vorbeşte despre cartierul Fabric, un loc încărcat de istorie, între timp decăzut şi ponosit.

”Povestiri din Fabric” este a şaptea carte scrisă de istoricul şi ex-jurnalistul Ovidiu Forai, dar e prima în care face saltul de la documentar, istorie şi reportaj, la proză. Volumul spune poveşti din cartierul drag al lui Ovidiu, locul copilăriei şi al primei sale tinereţi, în care personajele şi faptele reale se întâlnesc cu cele imaginate de autor. 

“Fabric este cartierul copilăriei, am trăit circa jumătate din viaţă în acest cartier. Pot să zic că-l cunosc foarte bine, îi cunosc toate cotloanele, aici am copilărit, aici m-am bucurat, aici am plâns, m-am jucat, am avut vecini de treabă, vecini mai puţin de treabă, am trăit bucăţi consistente de viaţă. Am scris nu numai despre fapte reale, m-am simţit bine lucrând la această carte. Personajele sunt vecini de-ai mei, cunoscuţi, persoane din cartier, vânzătorul de la alimentară, cel care ne aducea buteliile, popa. Apar şi eu la un moment dat, nu cu numele meu, şi sunt personaj secundar, focusul e pe altcineva. Un singur personaj are numele neschimbat, un amic violonist care lucrează în Elveţia”, a declarat Ovidiu Forai.

„Era o linişte aproape patriarhală în acest colţ”

”Povestiri din Fabric” este de fapt o carte pentru iubitorii Timişoarei care vor descoperi cartierul aşa cum a fost în urmă cu 35-40 de ani, cum a arătat şi cum au trăit oamenii ultimii ani din perioada comunistă. 

“Am crescut pe strada Tigrului, o stradă istorică ce apare în hărţile de acum un secol şi jumătate. <Tigris utca> îi spunea bătrânii. Îmi amintesc că această stradă era pietruită, nu avea asfalt pe vremea respectivă. Dar poate cea mai bună imagine pe care o am este faptul că puteam să jucăm fotbal pe stradă. Puneam două pietre într-o parte, două în altă parte, inclusiv în intersecţii de străzi. Avem doi stâlpi cu lumină chioară pe post de nocturnă, şi dacă trecea o maşină o dată la jumătate de oră şi ne deranja. Era o linişte aproape patriarhală în acest colţ uitat din Timişoara”, a mai declarat Ovidiu Forai.

Carte Ovidiu Forai

FOTO Ovidiu Forai
 

„Sper să apuc să văd Piaţa Traian în haine noi”

Prin ochii lui Ovidiu Forai, absolvent şi al Facultăţii de Istorie din Cluj, cartierul Fabric are un statut special în Timişoara. A fost cândva un centru civic important – un fel de oraş în oraş, dar care a decăzut treptat. Speranţa lui Forai e ca lucrurile să se schimbe.

“M-am plimbat prin cartier pentru a face fotografia de copertă. A trebuit să mă plimb mult să găesc o stradă fără nicio maşină, pentru a reda atmosfera de acum 35-40 de ani. Am găsit până la urmă. Piaţa Traian pe care am prins-o eu era deja destul de decrepită, iar această pantă a continuat. Ştiu că există un plan de reabilitare a cartierului, unele clădiri au fost restaurate, printre ele Palatul Ştefania. Ar trebui să îmbrace nişte haine noi, e totuşi a doua mare piaţă istorică după Piaţa Unirii. Sper să apuc să văd Piaţa Traian în haine noi. Ea a fost cândva un centru economic al Timişoarei”, a mai spus Forai.

Carte Ovidiu Forai

Lansarea cărţii “Povestiri din Fabric” – care a apărut la Editura Ariergarda, va avea loc joi, 30 iunie, de la ora 18.30, la librăria independentă Două Bufniţe din Piaţa Unirii. Autorul îi are ca invitaţi pe scriitorii Viorel Marineasa şi Goran Mrakici.
 

Vă mai recomandăm să citiţi:

Povestea fabuloasă a unei echipe de suflet a Timişoarei. Stadionul ei a ajuns spital militar pentru bolnavii de COVID VIDEO

Un istoric timişorean a prezentat manuscrisul atestării din 1323 a primei Catedrale a Timişoarei

Mai multe - Timişoara

Ultimele știri

adevarul de weekend jpeg anunt adevarul jpeg

Cele mai citite