Alertă cu bombă de pe un telefon furat. Victimă, „omul cu cântarul” din centrul Timișoarei

0
Publicat:

Peste 600 de elevi de la Liceul I.C. Brătianu din Timișoara au fost evacuați luni, 19 septembrie, în urma unui apel la 112 prin care a fost anunțată plasarea unei bomne în școală.

Avram Popa, cunoscut ca „omul cu cântarul” din centrul Timișoarei FOTO Ștefan Both
Avram Popa, cunoscut ca „omul cu cântarul” din centrul Timișoarei FOTO Ștefan Both

După evacuarea liceului și verificările specifice, alerta s-a dovedit a fi falsă. Ancheta a scos la iveală că apelul la 112 a fost efectuat de pe telefonul lui Avram Popa, cunoscut ca „omul cu cântarul” din centrul Timișoarei.

Activistul civic Ștefan Cojocnean, cel care l-a ajutat pe „omul cu cântarul” să își refacă viața după ce a fost bătut crunt de persoane necunoscute, a explicat pe Facebook cum s-a ajuns ca alerta la 112 să fie dată, de pe telefonul lui Avram Popa, de o persoană necunoscută.

„Lui nea Popa i s-a furat telefonul mobil duminică după-amiază și luni dimineață s-a sunat la 112 pentru o alertă falsă cu bombă la Liceul "Ion I. C. Bratianu"! Și pentru asta am fost chemat de urgență la poliție, pentru a da niște explicații tehnice și de ce nea Popa nu a fost cel care a sunat la 112. Părerea mea este că cel care s-a folosit de buna credința lui nea Popa de a-i da telefonul să sune și a plecat cu el, este aceeași persoană care a alertat autoritățile și a scos un liceu în stradă”, a arătat Ștefan Cojocnean, într-o postare de pe Facebook.

A doua alertă cu bombă la un liceu din Timișoara

Alerta cu bombă de la Liceul I.C. Brătianu este a doua alertă de acest fel, la un liceu din Timișoara, din acest an. Prima alertă falsă cu bombă a fost dată la în luna ianuarie 2022, la Liceul Catolic. Ulterior, în Timișoara au fost mai multe alerte cu bombă, toate dovedindu-se a fi false.

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite