Alegeri prezidenţiale 2014. Klaus Iohannis la Timişoara: „Ar fi o prostie să inventăm acum relaţii cu Rusia“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Prezidenţiabilul ACL Klaus Iohannis a fost duminică în campanie pentru alegerile prezidenţiale la Timişoara. În cadrul unei conferinţe de presă, Iohannis a declarat că relaţiile cu Rusia nu trebuie inventate acum, fiind nevoie de consolidarea relaţiilor cu statele NATO. Referitor la colaborarea militară a României cu China, Iohannis a spus că ar trebui „să ne lase în pace“ cei care doresc aşa ceva.

Aflat în campanie electorală la Timişoara, pentru alegerile prezindetiale din noiembrie, Klaus Iohannis a declarat că îşi propune alături de „cele două partide care aleargă pentru el” să mobilizeze la vot cât mai mulţi alegători din Timiş, un judeţ fruntaş la absenteism. Întrebat cum o să gestioneze relaţia cu Rusia dacă va fi ales preşedinte, Klaus Iohannis a declarat că o să se îndrepte spre Vest. „Acum nu e momentul să inventăm relaţiile cu Rusia. Ar fi o prostie. Nu are rost să inventăm acum relaţii cu Rusia. Acum trebuie să fim un partener pentru Uniunea Europeană şi NATO şi împreună cu ei să întreprindem toate demersurile pentru a aduce situaţie din regiune la normalitate. Aici România nu trebuie să creeze impresia că ştie mai bine ce trebuie să facă. Nici notele stridente, dar nici tăcerea nu ne ajută”, a declarat Iohannis.

Alegeri prezidenţiale 2014: Iohannis despre relaţiile cu China

Întrebat despre aducerea în discuţie a unei colaborări militare cu China, de către ministrul Apărării, Mircea Duşa, Klaus Iohannis a declarat că exclude această variantă. ”Nu îmi doresc să colaborez militar cu China, ci cu statele NATO şi în special cu SUA. Dacă cineva din Guvern preferă China poate să meargă acolo, dar să ne lase în pace”, a mai spus Klaus Iohannis. Referitor la continuarea discuţiilor pentru modificarea Constituţiei, Klaus Iohannis a declarat că dacă ajunge preşedinte le susţine, dar nu este dispus să demisioneze.

Prezidenţiabilul ACL a mai declarat că nu se mai aşteaptă să apară niciun candidat acoperit, toată discuţia pe această temă fiind „o fumigenă marca Traian Băsescu”. În privinţa desemnării şefilor SRI şi SIE, după alegerile prezidenţiale, Klaus Iohannis a spus că „ACL are oameni bine pregătiţi, dar nu este obligatoriu să fie nominalizaţi de ACL”. „E important să avem civili. Lăsaţi-mă mai întâi să câştig preşedinţia şi apoi o să vedem”, a declarat Klaus Iohannis, care a spus că primul lucru pe care îl va face după ce va câştiga alegerile este să meargă la Timişoara pentru a marca cei 25 de ani de la Revoluţie. 

Recomandări pe aceeaşi temă:

Alegeri prezidenţiale 2014. Klaus Iohannis îşi începe campania de la Timişoara cu o baie de mulţime la Festivalul Gastronomic şi Festivalul Minorităţior

Alegeri prezidenţiale 2014: Elena Udrea a făcut o baie de mulţime la Festivalul “Toamna Severineană”

Alegeri prezidenţiale 2014. Victor Ponta: „Sibiul e un oraş care mi-a plăcut întotdeauna, nu am înţeles niciodată de ce domnul Iohannis mereu vrea să plece de aici”

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite