Alcatel-Lucent caută specialişti la Timişoara
0
Veşti bune de la prima multinaţională din Banat. Competenţele tehnice, multitudinea de limbi străine cunoscute şi disponibilitatea de a face deplasări în străinătate sunt principalele motive pentru care Alcatel-Lucent continuă să facă angajări la Timişoara.
Centru Global de Administrare a Reţelelor lansat astăzi în capitala Banatului va angaja aproape 120 de specialişti în IT şi telecomunicaţii în 2010. „După un an 2009 dificil, 2010 se anunţă un an încărcat de provocări, dar salariile Alcatel-Lucent România nu vor fi reduse”, a declarat Raoul Ros, preşedintele Alcatel-Lucent Europa de Sud-Est.
Servicii pentru reţele europene
Dacă iniţial compania a venit în România pentru costurile reduse ale forţei de muncă, acum Alcatel-Lucent investeşte la Timişoara în formare de specialişti pentru că resursele umane descoperite aici sunt unele de calitate.
Angajaţii care lucrează în Centrul Global de Administrare a Reţelelor monitorizează reţele de telecomunicaţii din întrega lume, 24 de ore pe zi, şapte zile pe săptămână. Dacă în anul 2009, în cadrul centrului au fost angajaţi şi proaspăt absolvenţi, în 2010 sunt căutaţi specialişti cu experienţă. În prezent, Alcatel-Lucent România are 1.300 de angajaţi.