Un tânăr de 18 ani a intrat cu ATV-ul în mașina de poliție care îl urmărea. Fugarul, rănit și internat la spital

0
0
Publicat:

Un tânăr de 18 ani din Mureș a intrat cu ATV-ul într-o mașină de poliție care îl urmărea, sâmbătă, 6 septembrie. Vehiculul său nu era înmatriculat, potrivit autorităților.

FOTO: Facebook
FOTO: Facebook

Incidentul a avut loc pe un drum comunal din Răstoliţa, unde poliţiştii din cadrul Secţiei 7 Poliţie Rurală Deda au observat un ATV care nu avea plăcuţe de înmatriculare şi au făcut semnal regulamentar de oprire, scrie News.ro.

„Cel în cauză, identificat ca fiind un tânăr de 18 ani, din Răstoliţa, nu a dat curs solicitării poliţiştilor, procedându-se la urmărirea sa pe drumul comunal, iar mai apoi pe un drum forestier, unde, în momentul în care autospeciala de poliţie a ajuns în paralel cu ATV-ul, conducătorul acestuia a pierdut controlul şi a intrat în partea laterală a autospecialei”, transmis, sâmbătă seară, oficialii Poliţiei Judeţene Mureş.

După ce a lovit maşina Poliţiei, tânărul în cauză a încercat să fugă, însă poliţiştii l-au imobilizat şi încătuşat. Pentru că era rănit, el a fost dus la spital.

Verificările făcute de poliţişti arată că fugarul nu deţine permis de conducere, iar ATV-ul nu este înmatriculat.

În urma evenimentelor, Poliţia a deschis dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă, conducere fără permis şi punerea în circulaţie sau conducerea unui vehicul neînmatriculat.

Târgu-Mureş

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite