Un om a murit și alți patru sunt răniți după ce mașina în care se aflau a căzut într-o prăpastie, în pasul Caşin

0
Publicat:

Un grav accident rutier a avut loc luni, în județul Harghita, unde o mașină în care se aflau cinci persoane a căzut într-o prăpastie, în pasul Caşin. Un om a murit, iar un altul este încarcerat. Mai multe echipaje medicale şi de intervenţie sunt la fața locului, fiind solicitat şi elicopterul SMURD, potrivit Agerpres.

Elicopter SMURD. FOTO IGSU
Elicopter SMURD. FOTO IGSU

Accidentul a avut loc în jurul orei 10, în trecătoarea este situată între Masivul Ciomatu și Munții Ciucului.

„Dispeceratul integrat ISU - SAJ a fost sesizat cu privire la producerea unui accident rutier, pe DN 11B, pasul Nyerges (Caşin - n.r.), în urma căruia un autoturism, în care se aflau cinci persoane, a căzut într-o prăpastie. La locul solicitării au fost alocate mai multe resurse din cadrul Detaşamentului de Pompieri Miercurea Ciuc, şi anume: o autospecială de primă intervenţie şi hidroperforare, o autospecială de descarcerare, o autospecială pentru transport personal şi victime multiple, o ambulanţă SMURD, fiind alertat şi elicopterul SMURD”, a transmis biroul de Presă al ISU Harghita.

În sprijin s-au deplasat echipaje Salvamont, SVSU Cozmeni şi SAJ cu medic, a transmis sursa citată.

Un om a murit

Una dintre victime a murit, iar celelalte patru sunt rănite, una rămânând încarcerată, după ce autoturismul în care se aflau a căzut într-o prăpastie,

„La sosirea forţelor de intervenţie, la faţa locului au fost găsite 5 persoane: din nefericire, 1 persoană decedată, 1 persoană încarcerată, iar alte 3 conştiente, cooperante şi neîncarcerate. Pompierii acţionează pentru extragerea persoanei încarcerate din autoturism, iar celelalte persoane sunt evaluate la faţa locului de către echipajele medicale", a informat sursa citată.  

Misiunea este în dinamică.

Amintim că, în urmă cu o lună, tot în județul Hunedoara, în localitatea Șoimuș, pe DN76, a avut loc un accident în care au fost implicate două autoturisme, în care se aflau opt persoane, fiind activat Planul Roșu de Intervenție.

Târgu-Mureş



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite