Târgu-Mureş:Portret/Adrian Teodorescu aduce o parte din Italia în Târgu-Mureş

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Târgu-Mureş:Portret/Adrian Teodorescu aduce o parte din Italia în Târgu-Mureş
Târgu-Mureş:Portret/Adrian Teodorescu aduce o parte din Italia în Târgu-Mureş

Administratorul restaurantului de lux “La Teo” nu se teme de criza economică şi caută noi metode de a-şi surprinde clienţii

Adrian Teodorescu a căutat mereu să-şi surprindă clienţii şi să-i provoace la ceva nou. De accea atunci când a simţit că mureşenii care îi frecventau pizzeria vor mai mult, a hotărât să-şi reinventeze brandul.  Astfel, de astăzi mureşenii vor putea trece pragul noului restaurant de lux “La Teo”, un restaurant cu specific italian, o noutate pentru Târgu-Mureş. “Eu ţin foarte mult să ofer un lucru de foarte bună calitate. Vreau ca aici să se mănânce ca la Roma, la Paris sau la Napoli”, spune Adrian Teodorescu.

Pasiunea pentru gastronomie

Tot ceea ce face Adrian Teodorescu porneşte însă dintr-o mare pasiune pentru gastronomie. “Îmi amintesc că o dată am supărat-o foarte tare pe mama şi nu ştiam cum s-o îmbunez aşa că am gătit o ciorbă de fasole. Rezultatul a fost foarte apreciat mai ales de vecini, care veniseră atunci la masă. Văzând că îmi place să gătesc, mama a început să-mi dea sfaturi culinare, ea fiind o gospodină desăvârşită”, mărturiseşte Adrian Teodorescu. De la vârsta de 14 ani mureşeanul a cochetat cu sportul, iar acest lucru i-a permis să viziteze şi alte ţări din Europa, unde a avut ocazia să guste preparatele culinare ale unor mari maerştri bucătari. “Mi se crease un al şaptelea simt, pentru că atunci când vedeam un fel de mâncare, ştiam exact din ce e făcută şi  uneori când ajungeam acasă încercam şi eu reţeta”, spune administratorul restaurantului.

Experienţa italiană

Deşi n-a urmat nici un curs de gastronomie, preferând să fie autodidact, Adrian Teodorescu a acceptat provocarea unor prieteni din Italia de a merge acolo şi de a lucra într-un restaurant. “În 1997 am plecat în Italia şi am lucrat ca ajutor de bucătar într-un restaurant de 1056 de locuri. După câteva luni, patronul localului
s-a îmbolnăvit, aşa că am preluat frâiele afacerii. Era o mare responsabilitate, aveam în subordine 64 de oameni pe care trebuia să-i înţeleg şi să-i surprind, însă am venit mereu cu ceva nou, iar clienţii erau mulţumiţi şi vânzările au crescut”, mărturiseşte Adrian Teodorescu. După şapte ani petrecuţi în Italia mureşeanul s-a întors acasă şi a deschis o pizzerie, unde sortimentele de paste şi pizza respectau atât reţetele cât şi ingredientele italiene. Acum, după alţi şapte ani, pizzeria “La Teo” devine restaurant de lux. “Nu mi-a fost frică de criza economică.  Celor care le-a fost frica au restrâns activitatea pentru a nu avea costuri prea mari dar clienţii au renunţat la acele localuri. Eu ofer mai mult şi provoc mai mult”, spune administratorul.

Întrebări şi răspunsuri:

Ce aduceţi nou pentru târgumureşeni la restaurantul “La Teo”?

Vreau să le dau mureşenilor posibilitatea de a mânca ce se mănâncă şi în străinătate. Pe lângă pizza şi paste am introdus preparate din peşte, fructe de mare, dar şi un wine bar, ceea ce o premieră în Târgu-Mureş şi e ultima modă în străinătate. Avem peste 70 de soiuri de vinuri italiene.

Vor avea mureşenii bani să vă treacă pragul?

Nu vreau să se sperie de ţinuta localului pentru că ne-am gândit şi la şoferul de Dacie şi la cel de Mercedes, iar preţurile sunt pentru toate buzunarele. Mureşenii ştiu să mânânce bine şi se respectă.

Ce-i place:

Îmi plac oamenii hotărâţi, care ştiu ce vreau, oamenii corecţi şi cu simţul răspunderii. Îmi plac provocările. Iubesc să-mi petrec timpul cu familia. Mă bucur de lucrurile frumoase din jurul meu. Mi-aş dori ca tuturor să ne meargă mai bine. Apreciază oamenii de la care poate învăţa lucruri bune.

Ce nu-i place:

Nu-i plac oamenii care se “sprijină” de alţii. Nu suportă negativismul din ziua de azi. Nu-i place violenţa şi nu suportă lipsa de respect. Nu apreciază oamenii necivilizaţi.

Profil:
Data naşterii: 196... vara
Studii: Institutul de Educaţie Fizică şi Sport Bucureşti
Profesie: Administrator restaurant
Stare civilă: căsătorit, un copil

Târgu-Mureş

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite