Târgu-Mureş: UPDATE Analizorul emisiilor de amoniac, nefuncţional

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Analizorul automat al emisiilor de amoniac, inaugurat de două sptămâni de ministrul Mediului Laszlo Borbely este încă nefuncţional.

Aparatura, unică în ţară este montată pe o autoutilitară, care nu a fost încă înmatriculată. „Astăzi s-a finalizat procedura de omologare la Registrul Auto Român al autovehicului. În prezent are numere de înmatriculare provizorii, dar poate circula”, a precizat Dănuţ Ştefănescu, directorul APM Mureş.

Potrivit acestuia, analizorul automat va efectua acum câteva teste în curtea instituţiei, urmând ca de săptămâna viitoare să fie parcat în zona Combinatului Chimic Azomureş. "Analizorul automat va sta patru zile în curtea APM şi va realiza teste, pentru ca personalul să se poată obişnui mai uşor cu aparatura. Apoi va fi parcat în faţa complexului President, de unde va monitoriza calitatea aerului timp de o lună de zile", a mai spus Ştefănescu.

Analizorul se va deplasa şi va efectua măsurători ale emisiilor de amoniac şi în comunele Cristeşti, Ungheni, Nazna şi Sâncraiul de Mureş. Analizorul automat a fost adus din Statele Unite ale Americii, iar valoarea investiţiei este de 213.000 de lei. 

Pentru ultimele noutăţi din Mureş, click pe poza de mai jos:  

logo ads
Târgu-Mureş



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite