Târgu-Mureş: Profil/Maria Vintilă a îmbrăcat zeci de mii de mirese

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Maria Vintilă a îmbrăcat sute de mirese
Maria Vintilă a îmbrăcat sute de mirese

Pe lângă rochiile de mireasă, designerul a creat şi colecţii haute couture prezentate alături de Cătălin Botezatu

Maria Vintilă a fost de mică pasionată de creaţiile vestimentare. Dacă în copilărie confecţiona haine pentru păpuşi, la 20 de ani îşi crea propriile ţinute vestimentare. „Mereu eram admirată pentru hainele mele. Vecinii îmi spuneau că arată ca dintr-o revistă de modă”, mărturiseşte designerul. După nouă ani în care a lucrat ca şi contabilă, Maria Vintilă a simţit nevoia de a-şi crea propria afacere. „Mereu am fost o femeie independentă, iar la 29 de ani simţeam că e momentul să am afacerea mea, aşa că am studiat piaţa şi am văzut că în domeniul rochiilor de mireasă ofertele erau puţine, iar cererea foarte mare”, povesteşte Maria Vintilă.

Primul centru de închiriere


 Simţind că acestă afacere va avea succes, mureşeanca a deschis un centru de închiriere pentru rochii de mireasă într-o uscătorie a unui bloc. „În acea vreme rochiile existente pe piaţă erau importate din Turcia, făcute din material de perdea, erau kitschoase, dar miresele nu aveau altă soluţie. Eu am decis să schimb acest lucru şi am contactat un producător de rochii de mireasă autohton, care avea o colecţie superbă şi care la vremea aceea lucra pentru export. Am avut încredere în gusturile mele atunci când le-am ales şi am avut succes, pentru că aveam o clientelă din ce în ce mai mare”, povesteşte designerul.

Cu toate că în acea vreme era şi studentă la Phihologie, era şi mamă şi soţie, Maria Vintilă muncea cu plăcere, atât la retuşul rochiilor pentru cliente, cât şi la contabilitatea centrului de închirere. „După trei ani de zile mi-am deschis un magazin mai mare, pentru că numărul clienţilor a crescut şi pentru că începusem şi eu să creez diferite modele de rochii de mireasă, pe care le închiriam sau le vindeam”, spune mureşeanca.

Creaţii unicat

Maria Vintilă povesteşte că a început să creeze modele de rochii de mireasă pentru că nici o croitoreasă nu-i putea pune în practică ideile. „Rezultatul îmi plăcea, erau modele unicate, din materiale scumpe aduse din Dubai, Italia, accesorizate manual”, mărturiseşte creatoarea. Pe lângă rochiile de mireasă, Maria Vintilă a creat şi rochii de seară, aşa că în 2004 a avut prima przentare a acestei colecţii.

Succesul modelelor i-a dat siguranţa că se află pe drumul cel bun. „Am fost invitată apoi la mai multe prezentări de modă alături de Cătălin Botezatu, iar recent am lansat o nouă colecţie inspirată de perioada barocă”, mărturiseşte creatoarea. În prezent creatoarea de modă are trei magazine deschise în oraş, dintre care unul cu rochii de lux, semnate Valentino, Armani sau Elie Saab.

Întrebări şi răspunsuri:

Cât costă închiriatul unei rochii de mireasă de lux?

O rochie semnată de Valentino de exemplu se închiriază cu 1.500 de lei, dintre care 1.000 de lei se achită după nuntă. Cea mai scumpă rochie de vânzare la noi în magazin costă 1.300 de euro.

Ce se poartă anul acesta în materie de rochii de mireasă?

Ca şi linie se poarta simplitatea bine studiată, în care accentul e pus pe eleganţă, nu pe opulenţă. Ca şi textură se poartă materialele de lux, mătăsurile naturale, voalurile fine, broderiile lucrate manual cu mărgele şi cristale.

Ce-i place:

Îmi place să gătesc, în special prăjituri. Îmi place să-mi petrec timpul cu familia. Apreciez oamenii flexibili, altruişti. Iubesc marea, îmi place să călătoresc. Iubesc muzica şi natura. Îmi place culoarea roz pentru că e o culoare feminină. Îmi plac clădirile vechi pentru că mă inspiră.
Ce nu-i place:

Nu-mi place aroganţa, minciuna, sărăcia. Nu apreciază oamenii slabi, egoişti şi subiectivi. Nu-mi place să-şi facă cafeaua dimineaţa. Nu-mi place culoarea neagră, chiar dacă inspiră eleganţă. Nu-mi place să-mi impun ideile, prefer doar să dau sfaturi.

Profil

Data naşterii: 14 martie 1969 în satul Toaca, judeţul Mureş

Studii: Liceul Economic, Facultatea de Psihologie

Profesie: designer vestimentar

Stare civilă: căsătorită, o fată

Târgu-Mureş

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite