Stare de alertă la Salina Praid pentru 15 zile. Peste 130 de persoane luptă cu infiltrațiile de apă
0Intervențiile la Salina Praid continuă și la o săptămână după apariția infiltrațiilor în zona de exploatare, peste 130 de persoane fiind implicate activ în acțiunile de limitare a efectelor. A fost declarată stare de alertă până pe 22 mai.

Pompieri militari, angajați ai Apelor Române, lucrători ai Salinei și zeci de voluntari din localitate colaborează pentru stabilizarea situației.
Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Harghita, pompierii militari acționează la foc continuu cu opt motopompe de mare capacitate, instalate în albia pârâului Corund, pentru a reduce debitul și a preveni agravarea infiltrațiilor. Două dintre aceste echipamente aparțin ISU Harghita, iar celelalte șase provin de la inspectoratele din județele învecinate, Mureș, Covasna, Neamț și Brașov.
„Pompierii militari harghiteni intervin neîntrerupt, de o săptămână, cu ajutorul celor opt motopompe remorcabile de mare capacitate, instalate în albia pârâului Corund, dintre care două aparțin ISU Harghita, iar șase, inspectoratelor județene pentru situații de urgență limitrofe, respectiv ISU Mureș, Covasna, Neamț și Brașov, pentru evacuarea apei din amonte de zonele considerate critice și diminuarea nivelului pârâului Corund, ca urmare a infiltrațiilor apărute în zona de exploatare a Salinei Praid”, a transmis, luni, ISU Harghita, citat de Agerprs.
Apele Române Mureș au transmis pe Facebook că peste 45 de angajați au lucrat continuu, zi și noapte, alături de reprezentanții Salrom și ISU, pentru a gestiona situația critică. Instituția precizează că debitul apei infiltrate în subteran a scăzut semnificativ față de zilele precedente.
Zeci de voluntari locali au sprijinit autoritățile, redirecționând o parte din debitul pârâului pe o vale situată în amonte, în zona Ocna de Sus, sute de saci de nisip pentru consolidarea malurilor și protejarea infrastructurii.




Problemele au apărut pe 5 mai, după precipitații abundente care au dus la creșterea nivelului pârâului Corund și infiltrarea apei în salină. În urma acestui incident, accesul turiștilor în Salina Praid a fost suspendat preventiv.
Comitetul Local pentru Situații de Urgență Praid a declarat stare de alertă în localitate pentru 15 zile, între 8 și 22 mai 2025, iar intervenţia continuă.
Vă reamintim că şi anul trecut în luna mai autorităţile au închis temporar Salina Praid tot din cauza infiltrațiilor de apă.