Salina Praid a fost închisă din cauza infiltraţiilor produse în urma ploilor abundente

0
0
Publicat:

 Salina Praid a fost închisă, marţi, din cauza infiltraţiilor produse în urma ploilor abundente, a informat Biroul de Presă al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Harghita.

salina praid

Potrivit sursei citate, la faţa locului se intervine cu o motopompă de mare capacitate, pentru evacuarea apei.

„În urma ploilor abundente s-au produs infiltraţii cu apă în mina de sare de la Praid. S-a solicitat în sprijin un echipaj de pompieri din cadrul Detaşamentului Gheorgheni, cu un autocamion de intervenţie şi o motopompă de capacitate mare, care acţionează la faţa locului pentru evacuarea apei. Totodată, în urma informaţiilor primite de la reprezentantul Salinei Praid, intrarea în subteran este închisă pe perioadă nedeterminată", a transmis ISU Harghita, scrie Agerpres.

De asemenea, pe pagina de Facebook a Salinei Praid se menţionează că obiectivul este închis „din motive tehnice", până la o dată ce va fi comunicată ulterior.

În luna mai a anului trecut, activitatea de producţie şi vizitare la salina Praid a fost sistată, timp de o lună, din cauza infiltraţiilor şi a pătrunderilor de apă în subteran, de la pârâul Corund.

Târgu-Mureş

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite