Ioan König: "Îmi doresc să pot aduce cât mai multe inovaţii în procesul instructiv-educativ"
0Învăţătorul de la Gimnaziul George Coşbuc consideră că "dascălii dedicaţi sunt făuritori de viitor". Acesta a început cu scrisori personalizate şi a ajuns să implementeze sisteme de învăţământ la distanţă.
"Îmi aduc aminte de una dintre generaţiile pe care le-am îndrumat în urmă cu mai bine de 20 de ani… la sfârşitul clasei a IV-a am înmânat fiecărui elev câte o scrisorică ce conţinea gândurile şi observaţiile mele personale despre fiecare dintre ei… au fost gânduri pornite din suflet, poveţe de viaţă, “seminţe” pe care le-am sădit în minţile şi sufletele lor şi, aşa cum spunea marele Sadoveanu, aveau să încolţească şi să rodească peste ani… Acei ani au venit, unii dintre ei îmi arată sau îmi citează şi acum din acele scrisorele… le păstrează de peste două decenii", spune învăţătorul, demonstrând cât de pasionat este de meseria sa şi cât de mult suflet depune în fiecare oră, în fiecare an, în fiecare generaţie pe care o educă.
Considerând că şcoala trebuie să se plieze pe nevoile actuale ale elevilor, dascălul este conştient de faptul că instituţiile de învăţământ sunt nevoite să progreseze constant. Rolul familiei este esenţial în procesul educaşional. "Pentru stadiul actual al societăţii româneşti, care încearcă să se se ancoreze cât mai bine la realităţile lumii în care trăim, “şcoala ideală” implică o nouă abordare a “trilateralei” şcoală-elev-familie. Deşi rolul coordonator trebuie să aparţină în continuare instituţiei şcolare, implicarea accentuată a celorlalţi doi factori nu este mai puţin importantă. Dacă ne putem apropia foarte mult de acest ideal atunci toate celelalte aspecte ale unei “şcoli ideale” vor fi mult mai uşor de atins: modernizare, eficientizare, performanţă, aplicabilitate în viaţa de zi cu zi a competenţelor dobândite în şcoala ideală", admite domnul învăţător.
Spirit inovativ, în beneficiul elevilor săi
Dascălul îşi propune constant să se ridice la standardele europene de educaţie, încercând mereu să inoveze şi să-i ajute pe cei mici să înveţe cât mai uşor. Aceste inovaţii trebuie să "facă şcoala cât mai atractivă dar, în acelaşi timp, mai eficientă, venind astfel în ajutorul beneficiarului actului educativ: elevul". Chiar din acest motiv, domnul învăţător a reuşit să implementeze în clasa lui un sistem online de educaţie pentru elevii care nu pot ajunge la ore din motive obiective. "Este un sistem bazat pe conexiune la internet, o aplicaţie destinată comunicării audio-video şi text, o cameră web, un microfon şi un sistem audio extrem de simplu. De semenea, părinţii pot urmări live întreaga activitate desfăşurată în clasă dacă doresc acest lucru. Elevii sunt extrem de entuziasmaţi şi îl folosesc deja din plin. Îmi doresc să promovez şi în continuare această formă de învăţare fără însă a încerca să înlocuiesc în totalitate forma comună de învăţare. Din această perspectivă nu pot avea pretenţia să fiu un vizionar, dar dacă “a vedea” înseamnă “a dori” atunci mi-aş dori să fiu ceea ce sunt acum şi ceva in plus… Acel plus pe care ţi-l aduce experienţa de viaţă şi dorinţa de inova…", afirmă Ioan König.























































