Ultimele dorinţe ale oamenilor care au marcat istoria şi cultura lumii: blestemul de pe piatra funerară a lui Shakespeare şi cererea stranie a lui Napoleon

Oamenii care au marcat istoria şi cultura lumii au avut tot felul de dorinţe ciudate înainte de a înceta din viaţă. Aristotel i-a dat voie soţiei sale să se căsătorească, iar Shakespeare a lăsat un blestem pe piatra funerară.

Platon a decedat la Atena în anul 348 î.Hr. Ultima sa dorinţă a fost aceea să moară fără datorii. Platon a lăsat două terenuri din afara Atenei fiului său, Adimantes, care a mai primit şi o serie de bijuterii, precum şi 300 de drahme sau monede de argint. Dintre cei patru sclavi pe care-i avea, Platon a eliberat-o pe Diana, preferata sa. El şi-a încheiat testamentul cu faptul că părăseşte această lume fără nicio datorie. 

Aristotel i-a permis soţiei să se căsătorească

Aristotel a decedat la Chalcis, în Grecia, în anul 322 î.Hr. Testamentul său prevedea ca trei prieteni să devină executorii averii sale, până când elevul său preferat, Nicanor, ajungea la vârsta la care se putea ocupa de aceste chestiuni. El a cerut ca Nicanor să se căsătorească cu fiica lui, Pitia, când fata împlinea vârsta de 18 ani.

„Aristotel a cerut ca cei doi să se ocupe de educaţia fiului său, Nicomachus, pe care îl avea cu cea de-a doua sa soţie, Herpyllis, în viaţă în momentul morţii lui“,

arată Charles Panati în lucrarea „Cartea Sfârşiturilor. 
 

Aristotel i-a permis, prin testament, soţiei sale să se căsătorească, dar cu un bărbat care să nu fie sub un rang social inferior. Herpyllis a primit o sută de monede de argint şi serviciul pe viaţă a trei sclavi, pe lângă cel care îl deţinea. Ea mai avea dreptul să locuiască în casa lor sau se putea retrage la casa părintească. 

Shakespeare cerut să nu fie dezgropat vreodată

William Shakespeare a murit în anul 1616 în Stratford-on-Avon. Şi-a scris testamentul pe data de 25 martie 1616, cu doar câteva săptămâni înainte de a înceta din viaţă. William Shakespeare a lăsat cea mai mare parte a averii moştenitorilor de sex masculin din partea fiicei, Susanna. Printre bunuri se găsea şi un pat.  El a avut un fiu, dar acesta a murit la vârsta de 11 ani.  „De asemenea, îi las soţiei mele cel de-al doilea pat al meu“, a fost dorinţa controversată a celebrului scriitor menţionată în testament. În orice caz, văduva, Anne Hathaway, primea o treime din veniturile generat de averea lui Shakespeare. 

William Shakespeare a cerut ca în momentul întocmirii testamentului de faţă să fie nu doar doi martori, aşa cum cerea legea, ci cinci. El a mai cerut ca pe piatra funerară să sculptat un fel de vers: „Binecuvântat acel ce aste pietre va cruţa,/ Şi blestemat acel ce oasele îmi va muta“. „Se crede că Shakespeare intenţiona ca această ameninţare să-i sperie pe jefuitorii de morminte, însă autoritatea cererii sale a împiedicat, de asemenea, şi deschiderea mormântului pentru îngroparea trupului lui Anne Hathaway, ce a murit la şapte ani după soţul său“, arată scriitorul Charles Panati. Mormântul lui William Shakespeare nu a fost atins de nimeni. 

Petru I şi-a dorit ca Rusia „să fecundeze tărâmurile sărăcite ale Europei“ 

Petru I, ţarul Rusiei a murit în anul 1752, la Sankt Petersburg, la vârsta de 52 de ani. A decedat ca urmare a unei infecţii şi a vezicii urinare dilatată, care trebuia drenată pe cale chirurgicală. Şi-a dictat testamentul pentru că nu-l mai putea scrie: „Dumnezeu, din care noi toţi ne tragem, îmi permite să privesc poporul rus ca pe unul chemat de azi înainte să domine toată Europa! Motivul pentru care gândesc astfel este că naţiunile europene au atins în marea lor parte o fază de bătrâneţe, aproape de imbecilitate, sau se apropie cu rapiditate de această fază; astfel este firesc ca ele să fie cucerite cu uşurinţă şi în mod cert de un popor puternic, tânăr şi viguros. Privesc invazia viitoare a ţărilor răsăritene şi apusene din nord ca pe o mişcare periodică, poruncită de Providenţă“. 

Ultime sale cuvinte scrise în testament arată cea mai mare dorinţă de dominaţie a ţarului: „Am găsit Rusia un râuleţ; îl las un râu; urmaşii mei îl vor transforma într-o mare întinsă, predestinată să fecundeze tărâmurile sărăcite ale Europei“. 

Napoleon a cerut ca părul lui să fie împărţit suitei sale 

Napoleon a încetat din viaţă în anul 1821, în insula Sfânta Elena, unde a fost exilat. A suferit de cancer la stomac şi ficat. Primele manifestări au apărut în anul 1817. În anul 1821, imobilizat la pat, şi-a dictat testamentul. „Doresc ca cenuşa mea să odihnească pe malurile Senei, în mijlocul poporului francez pe care l-am iubit atât de mult“, este dorinţa cu care şi-a început testamentul, dar care nu s-a împlinit, pentru că a ajuns celebru şi cenuşa i-a fost îngropată sub Domul Invalizilor. 

În timpul exilului, soţia sa se căsătorise chiar cu ofiţerul austriac care avea misiunea să o păzească. Nu se ştie dacă Napoleon a aflat. „Am fost mereu foarte mulţumit de iubita mea soţie, Maria Luiza. Îi voi păstra până în ultima clipă cele mai tandre simţăminte“, a scis în testament. De asemenea, Napoleon îi cerea fiului, care era duce de Reichstadt în Viena să nu uite că s-a născut prinţ francez şi să nu fie un instrumnet al „triumviratului ce se opune naţiunilor Europei“. Napoleon a cerut ca, înainte de a fi incinerat, capui să-i fie ras, iar părul să fie împărţit suitei sale de pe insula Sfânta Elena. 

Testamentul lui Nobel

Alfred Nobel a murit în anul 1896, la San Remo, în Italia. El a lăsat o mare parte din averea sa, de aproximativ nouă milioane de dolari, pentru acordarea premiilor care-i poartă numele. Prin testamentul său, a menţionat doar cinci premii pentru fizică, chimie, fiziologie sau medicină, literatură şi pace mondială. Al şaselea premiu, pentru economie, a fost instituite de către Banca Naţională a Suediei. Nobel şi-a scris testamentul cu un an înainte să moară. El a cerut ca acordarea premiilor să nu ţină cont de naţionalitatea candidatului. Primul premiu acordat din averea sa a fost în anul 1901 fizicianului german Wilhelm Roentgen, pentru descoperirea radiaţiei X.