Târgu-Jiu: Viorel Râbu este noul vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Gorj
Fostul miner a fost ales cu 19 voturi
Viorel Râbu a fost ales, astăzi, în funcţia de vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Gorj. Acesta a fost votat de 19 dintre cei 33 de consilieri judeţeni. Un alt candidat la postul de vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Gorj a fost Dumitru Mareş, care a primit doar 14 voturi. Viorel Râbu îl înlocuieşte pe Corneliu Popescu, care a cerut ieşirea la pensie. Noul vicepreşedinte şi-a desfăşurat activitatea în sectorul minier şi a ocupat, o anumită perioadă, funcţia de director al Exploatării Miniere Motru.






















































