Târgu-Jiu: Pandurii au ratat şansa de a lua un punct de la Rapid

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Gorjenii s-au descurcat bine şi fără Cârţu pe bancă şi au ţinut piept Rapidului lui Andone aproape întreg meciul. Din păcate au cedat chiar la final când doar câteva minute îi despărţeau de un egal ce putea să mai aducă speranţe.

Fără doi fundaşi de bază în lot, Cârţu a început jocul cu Rusu şi Grecu în defensivă în locul lui Chibulcutean şi Cardoso, în atac trimiţând pe Tremonti şi Stromajer. Din păcate aceştia nu au contat mai deloc în prima parte a meciului care a fost dominată de Rapid. Spre mulţumirea gorjenilor norocul nu a fost de partea jucătorilor lui Andone care au ratata ocazie după ocazie prin Spadacio, Iencsi, Herea şi Săpunaru. În minutul 24 oaspeţii au cerut insistent penalti la henţul comis de Săpunaru în careu dar centralul Teodor Crăciunescu a lăsat jocul să continue. După pauză tot rapidiştii şi-au creat ocazii, gorjenii ieşind destul de greu din propriul teren. Mingote a avut destul de mult de lucru la şuturile lui Fernandes, Spadacio sau Răduţă dar nu s-a mai putut opune şi în minutul 87 când Săpunaru a trimis cu capul din centrul careului. Pandurii pierd astfel din nou pe final de meci aşa cum li s-a mai întâmplat la ultimele partide, cu Poli Iaşi fiind egalaţi în chiar ultimul minut de joc.


Târgu-Jiu

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite