Schimbări la vârful Poliţiei Gorj. Comisarul-şef Caragea, „dresor“-şef la Centrul Chinologic Sibiu. Noul şef al Poliţiei Gorj este Gheorghe Parepa

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mutare neaşteptată la vârful Poliţiei Gorj. Comisarul-şef Viorel Salvador Caragea a fost înlocuit din funcţia de inspector şef al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Gorj şi a fost mutat ca director la Centrului Chinologic „Dr. Aurel Greblea“ – Sibiu.

Inspectoratul General al Poliţiei Române a făcut astăzi o serie de schimbări în fruntea Poliţiei Gorj. Astfel, inspectorul-şef Viorel Salvador Caragea a fost mutat în funcţia de director al Centrului Chinologis Sibiu, iar adjunctul acestuia, Ion Frăţilescu a fost detaşat într-un post similar în judeţul Mehedinţi. De asemenea, locul lui Caragea a fost luat de Gheorghe Parepa. Decizia a fost luată de inspectorul general şi de conducerea MAI. Prin dispoziţia inspectorului general al Poliţiei Române, cu aprobarea conducerii Ministerului Afacerilor Interne, cu data de 06 februarie a.c., comisar-şef de poliţie Caragea Viorel-Salvador va fi împuternicit să exercite, cu caracter temporar, funcţia de director al Centrului Chinologic “dr. Aurel Greblea” – Sibiu, urmând ca în funcţia de inspector şef al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Gorj să fie împuternicit comisar-şef de poliţie Parepa Gheorghe, din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române. Prin dispoziţia inspectorului general al Poliţiei Române, cu data de 04 februarie a.c., comisar-şef de poliţie Frăţilescu Ion, adjunct al şefului Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Gorj, a fost împuternicit să exercite, cu caracter temporar, funcţia de adjunct al şefului Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Mehedinţi", se arată într-un comunicat al Centrului de Informare şi Relaţii Publice din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române.

Mircea Pitulescu a fost desemnat să ocupe postul lăsat liber de Frăţilescu. „Cu aceeaşi dată, prin dispoziţia inspectorului general al Poliţiei Române,  comisar-şef de poliţie Pitulescu Mircea, şef Serviciul Investigaţii Criminale din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Hunedoara, a fost împuternicit să exercite, cu caracter temporar, funcţia de adjunct al şefului Inspectoratului Judeţean de Poliţie Gorj", se mai arată în comunicat.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite