Şase craioveni rămaşi blocaţi pe Transalpina, salvaţi de jandarmi
0
Jandarmii din cadrul Postului Montan Rânca au realizat prima intervenţie de la deschiderea sezonului de iarnă din acest an. O familie rămasă blocată cu maşina a solicitat ajutorul jandarmilor.
Un craiovean a solicitat sprijinul jandarmilor pentru că nu a mai putut să coboare cu maşina, în care se mai aflau trei adulţi şi doi copii din apropierea Pasului Urdele, din cauza carosabilului acoperit cu polei.
„Echipajul de jandarmi aflat în serviciu la Postul Montan Rânca s-a deplasat cu operativitate la faţa locului şi a acordat asistenţă turiştilor, preluând şase persoane pe care le-a transportat către un loc de cazare din staţiunea Rânca. Mijlocul de transport al turiştilor a rămas parcat în zona de unde au fost preluaţi pasagerii deoarece condiţiile meteo şi de trafic nu au putut permite preluarea acestuia şi deplasarea în siguranţă“, a spus Alin Ivan, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Gorj.
Număr de telefon pus la dispoziţia turiştilor
Postul de Jandarmi Montan Rânca este singura subunitate montană de pe raza judeţului Gorj, care are în raza de competenţă zona montană Rânca cât şi toate traseele montane aferente zonei până la limita de judeţ. Postul montan are în dotare un autoturism de teren 4x4 şi două ATV-uri cu materialele aferente, cu ajutorul cărora jandarmii montani îşi desfăşoară activitatea şi pot interveni la solicitările turiştilor. În situaţii de urgenţă, turiştii pot să solicite sprijinul jandarmilor montani la telefon 0749034668 sau la numărul unic de urgenţă 112. Pentru informarea turiştilor a fost amplasat în centrul staţiunii un panou informativ realizat de Jandarmeria Gorj, care conţine informaţii de inters public şi recomandări pentru turişti, precum şi telefoanele utile structurilor de Jandarmi montani şi Salvamont.























































