Parcul industrial din Târgu Jiu, proiectul rămas la stadiul de promisiune electorală
0
Primarul în exerciţiu al municipiului Târgu Jiu, Florin Cârciumaru (61 de ani), care este şi preşedintele PSD Gorj, este cotat cu cele mai mari şanse pentru un nou mandat, cel de-al cincilea.
În campania electorală din anul 2012, una dintre promisiunile pe care le-a făcut a fost înfiinţarea unui parc industrial, pentru atragerea investitorilor. Amplasamentul propus pentru parcul industrial a fost ruinele CET de la marginea oraşului. Municipiul Târgu Jiu nu are nici până în prezent un parc industrial, iar autorităţile au bifat eşecuri răsunătoare în privinţa atragerii de investitori. Cel mai mare a fost înregistrat anuil trecut, când conducerea Primăriei Târgu Jiu a anunţat că o mare firmă de cablaje autor va deschide o unitate pe un teren oferit de municipalitate. Mai mult decât atât, guvernul a acordat un ajutor substanţial pentru deschiderea fabricii de la Târgu Jiu. Până la urmă, investitorul a renunţat la proiect.
O altă promisiune care nu a fost dusă la îndeplinire s-a referit la amenajarea unei parcări supraterane în zona Pieţei Centrale. Primăria Târgu Jiu a întocmit acum un proiect pentru construirea parcării pe fonduri europene.