Noul prefect de Gorj, Cristina Cilibiu, învestit în funcție. Alături de ea s-a aflat cumnatul, senatorul Ion Iordache

0
0

Noul prefect de Gorj, Cristina Cilibiu, a fost învestită în funcție și a depus jurământul. Alături de ea s-a aflat cumnatul, senatorul Ion Iordache, președintele organizației Forța Dreptei Gorj.

image

Evenimentul a avut loc joi, 15 septembrie, în sistem videoconferință cu secretarul de stat în Ministerul Afacerilor Interne, Aneta Matei, și directorul general adjunct al Direcției Generale pentru Relațiile cu Instituțiile Prefectului, Ciprian-Daniel Bucur.

Lângă noul prefect s-a aflat și cumnatul său, senatorul Ion Iordache, un potent om de afaceri, despre care se consideră că a avut un rol determinant în această numire. Ion Iordache controlează o importantă firmă de construcții din Gorj, care are încheiate multe contracte cu statul, inclusiv de modernizări de drumuri.

El deține și o societate despre care Adevărul a scris că a avut încheiate peste 1.000 de contracte cu diferite instituții de stat, multe dintre ele chiar cu Primăria Turceni, care era condusă de către Cristina Cilibiu, numită acum în funcția de prefect.

 „Este o onoare, dar și o provocare să ocup această funcție“

Mulțumesc premierului Nicolae Ciucă, ministrului Lucian Bode și președintelui interimar PNL Gorj, Gigel Știrbu, pentru încrederea acordată!

Pentru mine este o onoare, dar și o provocare să ocup această funcție! Îmi doresc să fac parte dintr-o echipă tot mai mare, puternică și unită în sprijinul Gorjului și al gorjenilor!

Am convingerea că experiența dobândită în administrație îmi va fi de un real folos! Înțeleg ce am de făcut în relația dintre Guvern și teritoriu, știu cu ce probleme se confruntă colegii mei primari și ce nevoi au gorjenii în raport cu instituțiile statului.

Voi face tot ce depinde de mine ca acest mandat care mi-a fost încredințat astăzi să fie unul marcat de eficiență, muncă și echilibru! Voi face tot ce depinde de mine ca gorjenii să se simtă ajutați și sprijiniți de Instituția Prefectului și de Guvernul României!

De astăzi, la treabă!", a transmis noul prefect, Cristina Cilibiu, fost primar al orașului Turceni.

Surse din politica locală arată că senatorul Ion Iordache ar fi negociat revenirea la PNL, chiar în fruntea organizației județene.

Târgu-Jiu


Ultimele știri
Cele mai citite