Începe construcţia celei mai mari fabrici de blocuri ceramice din România. Va avea o capacitate impresionantă
0
Lucrările la cea mai mare fabrică de blocuri ceramice din România, care va fi construită în oraşul Târgu Cărbuneşti, din judeţul Gorj, vor începe în luna martie.
Anunţul a fost făcut de preşedintele Consiliului Judeţean Gorj, Cosmin Popescu. Acesta a spus că fabrica va începe să funcţioneze peste doi ani.
„Am fost prezent la fabrica de la Cordun în luna decembrie, iar cea de la Cărbuneşti va fi mult mai mare. Capacitatea va fi de 500.000 metri cubi pe an. Îşi doresc ca în cel mult doi ani de zile să fie pusă în funcţiune. Investiţia va fi de aproximativ 30 milioane de euro. Nu pot să spun ce număr de persona va lucra şi în perioada construcţiei şi de derulare a investiţiei“, a declarat Popescu
Demararea investiţiei va fi anunţată în zilele următoare
Fabrica este realizată de compania Soceram. Reprezentanţii companiei vor anunţa în perioada următoare începerea investiţiei.
„Zilele trecute am fost anunţat că reprezentanţii companiei vor face publică această investiţie. Este o firmă foarte mare, iar cererea de blocuri ceramice este mare. Este cea mai mare fabrică de blocuri ceramice care va fi construită în România“, a mai precizat preşedintele Consiliului Judeţean Gorj.
Investiţiile în industria „automotive”, blocate de criza conductorilor
O serie de investitori din industria automotive s-au arătat interesaţi să vină în judeţul Gorj, dar proiectele de dezvoltare sunt blocate din cauza crizei conductorilor.
„Din păcat am avut discuţii cu câţiva investituri în domeniul componentelor de automobile. Ceea ce se întâmplă în piaţa mondială cu lipsa unor componente electronice a făcut să amâne debutul unor investiţii şi în judeţul Gorj. Vorbim de industria automotive, care se confruntă cu lipsa de conductori. Sunt problemele cu toate fabricile“, a mai precizat Cosmin Popescu.
Vă recomandăm să mai citiţi
Hoţ de lemne urmărit prin pădure cu focuri de armă de către poliţişti