Imagini de groază la o fermă din Gorj: stârvuri aruncate peste tot
0
Inspectorii de muncă aflaţi într-o acţiune de control la o fermă de lângă oraşul Târgu Cărbuneşti, din judeţul Gorj, au fost oripilaţi de ceea ce au descoperit.
Stârvuri de animale zăceau pe un coteţ şi o baracă metalică. Este vorba de miei morţi, dar jupuiţi.
„Din cauza condiţiilor insalubre în care s-a constatat că angajaţii îşi desfăşoară activitatea, a faptului că produsele lactate din această locaţie pot ajunge în consum, dar şi pentru că, condiţiile în care sunt ţinute animalele sunt improprii, lucru ce a dus la decesul unora dintre acestea şi abandonarea cadavrelor la întâmplare în apropiere, I.T.M. Gorj va sesiza alte insituţii publice cu atribuţii de control în astfel de cazuri”,
a declarat George Octavian Romanescu, inspector şef al Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Gorj.
Angajaţi la negru şi la o stână din Târgu Jiu
Inspectorii de muncă au găsit doi angajaţi fără forme legale, sancţiunea pe care proprietarul stânei urmează să o primească este de 40.000 de lei, la care se adaugă alte două, pentru nerespectarea normelor securităţii şi sănătăţii în muncă, în valoare de 4.000 de lei fiecare.

Trei angajaţi „la negru“ în alte trei ferme
Alţi doi crescători de animale de la periferia municipiului Târgu-Jiu au fost verificaţi, ieri, de către inspectorii de muncă. La unul dintre aceştia au fost descoperite două persoane angajate fără forme legale, angajatorul riscând o sancţiune de 20.000 de lei pentru fiecare dintre acestea, dar şi 8.000 de lei pentru nerespectarea legislaţiei securităţii şi sănătăţii în muncă.
Un alt angajat ce desfăşura activitate fără a avea încheiat un contract individual de muncă a fost depistat la un al treilea crescător de animale.
Controalele efectuate de către I.T.M. Gorj în cele trei cazuri au avut loc cu sprijinul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Gorj.