Video Formație etno rănită pe scenă de furtuna puternică de la Gorj. Cântăreții de la Triton aveau spectacol la Turceni VIDEO
0Doi dintre componenții formației Triton, din Gorj, au fost răniți, în noaptea de vineri spre sâmbătă, 21/22 iulie 2023, în timpul unui concert în localitatea Turceni, din cauza furtunii puternice care a izbucnit.
Furtuna s-a iscat din senin, iar doi dintre cântăreții aflați pe scenă au fost răniți de elemente desprinse din decor. Leziune au fost, din fericire, minore.
„În jurul orei 00.40 am fost solicitați să intervenim pentru acordarea primului ajutor calificat în orașul Turceni, unde, pe o scenă, două persoane de sex masculin au foat rănite de un obiect de pe scenă căzut din cauza vântului. La fața locului s-au deplasat un echipaj SMURD și un echipaj de la Serviciul de Ambulanță Județean Gorj, care au constatat că cei doi bărbați în vârstă de 21 și 46 de ani au suferit leziuni minore. Aceștia au fost evaluați medical la fața locului și au fost transportați la spital pentru investigații medicale suplimentare", a transmis ISU Gorj.

Cântăreața Georgiana Lobonț se afla într-un cort. Ea nu a fost rănită, însă a tras o sperietură soră cu moartea. O fetiță din public a avut nevoie de îngrijiri medicale după ce a suferit un atac de panică.
„Am făcut trei pași și a început DEZASTRUL...“
Roxana Vașniuc, prezentatoarea spectacolului de la Turceni, povestește clipele de groază prin care a trecut din cauza furtunii. Ea spune că a coborât de pe scenă cu doar un minut înainte să se pună furtună. Roxana a postat imagini pe contul său de Facebook.
„E ora 3 dimineața și nu mă pot odihni!…. Sunt încă în stare de șoc… Doamne ajuta că toată lumea să fi ajuns acasă, cu bine. A fost atât de frumos totul , chiar m-am uitat la prima poză cu cât drag se uita lumea la mine, oameni fericiți… Fix cum am coborât de pe scenă, am făcut trei pași și a început DEZASTRUL... Vijelia puternică a luat totul pe sus, lumea țipa și fugea... Doamne, mulțumesc că m-ai păzit!“, a transmis prezentatoarea.