Ce spune Dan Vâlceanu, copreşedintele PNL Gorj, despre condamnarea senatorului Dian Popescu
0
Copreşedintele PNL Gorj, Dian Popescu, senator de Gorj, a fost condamnat la cinci luni de închisoare cu suspendare în dosarul «Lotul Peştişani» de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României.
Dan Vâlceanu, copreşedintele PNL Gorj, a declarat că Biroul Permanent Naţional este în măsură să dispună o eventuală măsură faţă de senatorul Dian Popescu, copreşedintele PNL Gorj, condamnat cu suspendare de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României:„Nu cred că sentinţele date de instanţe se calculează în prejudicii de imagine aduse unui partid. Avem, în sfârşit, o decizie a in stanţei. Din punctul acesta de vedere, singurii să decidă dacă au fost fost aduse prejudicii de imagine şi trebuie luate măsuri este Biroul Permanent Naţional, pentru că domnul preşedinte face parte din acest organism politic. Noi, la organizaţia judeţeană, trebuie să ne abţinem de la comentarii. Nu intră în sarcina noastră să luăm în discuţie această problemă. Stăm la aceeaşi masă şi, atâta vreme cât Biroul Permanent Naţional nu decide altceva, vom sta la aceeaşi masă“.
Condamnat la cinci luni de închisoare
Senatorul Dian Popescu a fost condamnat de Înalta Curte la cinci luni de închisoare cu suspendare: „Condamnă la 5 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice. Face aplicarea art. 71, art. 64 lit. a teza a II-a şi b Cod penal (1969). În baza art. 81 Cod penal dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 2 ani şi 5 luni. Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 Cod penal (1969). În baza art. 71 alin. 5 din Codul penal (1969), pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii, se suspendă şi executarea pedepselor accesorii. În baza art. 88 Cod penal (1969) deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata reţinerii din 3.07.2012 la 4.07.2012. În baza art. 17 alin. 2 raportat la art. 16 alin. 1 lit. c Cod procedură penală achită pe acelaşi inculpat pentru infracţiunile de uz de fals prevăzută de art. 291 Cod penal (1969) şi de dare de mită prevăzută de art. 255 alin. 1 Cod penal (1969)“, se arată în sentinţă.