Care sunt primele semne de depresie. „Se poate ajunge la pierderea completă a independenţei funcţionale“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Persoanele afectate de depresie trebuie să consulte un medic specialist                            Foto: neoroaxis.ro
Persoanele afectate de depresie trebuie să consulte un medic specialist                            Foto: neoroaxis.ro

Depresia afectează un număr tot mai mare de persoane. Familia poate să acţioneze de la primele semnale şi să îndrume persopanele afectate către medicul specialist, astfel încât eficienţa tratamentului poate să fie mai mare, iar timpul de recuperare să fie redus.

Dr. Costin Rovenţa-Grivei, medic primar Psihiatrie din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu, prezintă care sunt primele simptome, atunci când familia trebuie să se sesizeze.

„Depresia reprezintă o tulburare mentală caracterizată de o stare de tristeţe persistentă şi de pierderea interesului pentru activităţile obişnuite, însoţite de o incapacitate de a desfăşura activităţi zilnice, care apare timp de cel puţin două săptămâni. De asemenea, pot să apară nelinişte psihomotorie, lipsa energiei, tulburări ale apetitului alimentar şi sexual, insomnie, anxietate, lipsa capacitaţii de concentrare, gânduri de vinovăţie excesivă, de inutilitate sau scăderea încrederii în forţele proprii, sentimente de lipsă de speranţă, uneori şi gânduri de auto-vătămare sau de sinucidere”, spune dr. Costin Rovenţa-Grivei. 

„În afară de stările trăite de pacient, în diagnosticul depresiei sunt importante şi informaţiile primite de la cei apropiaţi care observă frecvent schimbări în comportamentul pacientului, acesta devenind din ce în ce mai retras, mai putin implicat în activităţile obişnuite, mai putin comunicativ, mai apatic, «mai lipsit de viaţă», îşi construieşte  relaţii armonioase din ce în ce mai greu, devine suspicios, iar timpul alocat propriei persoane, familiei, prietenilor, relaxării devine din ce în ce mai redus“, adaugă medicul. 

Voinţa este mult diminuată

De asemenea, dr. Costin Rovenţa-Grivei este de părere că este diminuată şi atenţia, iar pacienţii nu mai pot îndeplini sarcinile zilnice. 

„În cazuri grave se poate ajunge la pierderea completă a independentei funcţionale, «stau cu ochii în tavan», de aceea necesită sprijin din partea celor din jur.  Este recomandată evitarea unor expresii precum «totul este în mintea ta» sau «trebuie să ai voinţă», pentru că acestea pot induce stări de frustrare suplimentare atunci când pacientul nu reuşeşte să realizeze ceea ce i se spune, fiindu-i accentuate sentimentele de lipsă de speranţă în privinţa vindecării şi încrederea în forţele proprii“, menţionează medicul specialist.

Insomnia, un simptom frecvent în cazurile de depresie

Unii pacienţi apelează la tratamente pe baza de plante şi îşi administrează singuri medicamente, fără să apeleze la un medic specialist. „Acest fapt duce de multe ori la întârzierea prezentării la medic şi la agravarea simptomelor. 

Unul din simptomele cele mai frecvente pentru care se recurge la automedicaţie este insomnia, care prin efectul bulgărelui de zăpadă poate declanşa alte simptome din cadrul sindromului depresiv“, mai spune medicul Costin Rovenţa-Grivei.

În multe cazuri, depresia se însoţeşte de anxietate sau tulburări ale consumului de substanţe, precum alcoolul sau alte substanţe psihoactive, care poate accentua stările depresive, conferind şanse mai reduse de răspuns la medicaţia antidepresivă. 

Depresia postnatală 

O formă de depresie o reprezintă cea postnatală, care prezintă simptome asemănătoare însoţite de anxietate, sentimente de neîncredere sau neputinţă, care se prelungesc şi pot apărea chiar la câteva luni după naştere. „În această perioadă, proaspăta mamă se confrunta cu situaţii noi, îşi face griji pentru viitorul ei şi al copilului, trăieşte teama de a nu fi o «mama rea» sau se simte copleşită de sarcinile care îi revin în noul rol. 

Acestea pot afecta întreaga familie, putând duce la relaţii dizarmonice sau în situaţii mai severe se pot complica cu suicidul. 

De aceea este recomandat consultul la un medic psihiatru, care în funcţie de particularitatea cazului poate recomanda un anumit tip de tratament sau intervenţii psihoterapeutice“, a mai spus medicul specialist.

Vă recomandăm să citiţi:

Asistat social filmat în timp ce smulge un arbust ornamental de pe o stradă din oraşul Rovinari VIDEO

 Director controversat de liceu, instalat în funcţia de subprefect de Gorj VIDEO

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite