Candidat PNL la Senat, susţinut de trei primari PSD într-un videoclip de promovare. „Ştiu chiar şi şefii mei că o să-l ajut“ VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Omul de afaceri Ion Iordache candidează la Senat din partea PNL
Omul de afaceri Ion Iordache candidează la Senat din partea PNL

Ion Iordache, candidatul PNL Gorj la Senat, a prezentat un videoclip electoral în care apare alături de trei primari de la PSD, care îl promovează pe liberal.

Ion Iordache apare la o întâlnire desfăşurată în sediul Primăriei comunei Dragoteşti alături de patru primari, unul de la PNL şi trei de la PSD. Este vorba de Sorin Bucurescu, primarul comunei Slivileşti, Tudor Oiţă, edilul comunei Negomir, şi Viorel Rotaru, primarul comunei Bolboşi. În imagini apare şi Vili Pasăre, primarul liberal al comunei Dragoteşti, dar acesta nu vorbeşte despre Ion Iordache. În clipul de promovare electorală, cei trei primari social-democraţi au numai cuvinte de laudă la adresa candidatului liberal. 

„Îmi doresc să fie senator“

Primarul Sorin Bucurescu recunoaşte că o să-l spijinie pe Ion Iordache la alegeri şi că a anunţat conducerea PSD Gorj despre acest lucru: „Ştiu chiar şi şefii mei că o să-l ajut în măsura în care se poate pe ion Iordache pentru a obţine funcţia de parlamentar. Este aproape de localitatea Slivileşti. Îmi doresc să fie senator, să fie parlamentar. Îmi doresc să-i avem pe cei doi senatori de lângă zona noastră şi să ne reprezinte. Este cunoscută aprecierea mea pentru Ion Iordache. Cert este că o să ia voturi din mai multe localităţi pesediste, nu numai din localitatea pe care o reprezintă“, a spus Sorin Bucurescu la Radio Infinit. 

„Colaborăm cu firma domnului Iordache“

Primarul pesedist Viorel Rotaru : A fost o discuţie pe tema că, dacă dumnealui ajunge în Senat, să-i susţină şi pe primari şi pe orice cetăţean. Dumnealui a spus că vrea să aibă întâlnire cu toţi primarii şi că vrea să afle problemele de la noi, pentur că nu se poate întâlni cu toţi cetăţenii. S-a mai discutat şi despre asociaţii agricole, despre un centru de fructe şi legume. A fost li filmată întâşnirea. Nu e nicio supărare. Nu ştiu de ce se face atâta chestie pe o filmare, pe un videoclip. noi, comuna Bolboşi, colaborăm cu firma domnului Iordache, care ne-a făcut multe lucrări, chiar şi drumnul judeţean, plus că sunt mulţi oameni angajaţi din comuna Bolboşi“.

Primarul comunei Negomir susţine că nu ştia de faptul că întâlnirea va fi filmată şi că va apărea în videoclip, însă nu vede nimic rău că a participat şi a prezentat problemele comunităţii. 

Ion Iordache este un potent om de afaceri. Acesta controlează una dintre cele mai puternice firme de construcţii din Oltenia, care a modernizat drumuri comunale şi judeţene şi a efectuat diferite alte lucrări plătite din bani publici. Iordache mai deţine şi un fond de vânătoare care se întinde pe multe hectare, unde trăiesc căprioare, mufloni şi porci mistreţi. Acesta a fost primar independent al oraşului Turceni, apoi s-a înscris în PNL Gorj, de unde a plecat ulterior şi a ajuns preşedintele ALDE Gorj. În această perioadă, o rudă de-a sa a ocupat postul de secretar de stat la Ministerul Energiei. Ion Iordache a fost prezentat, apoi, drept susţinător şi organizator al campaniei electorale a PSD, iar în final a trecut la PNL, unde a fost desemnat candidat pe locul I pentru Senat.

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite