Au început lucrările la parcul de pe insuliţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Locuitorii municipiului Târgu-Jiu se vor putea bucura peste trei luni de un nou parc, al doilea ca mărime din oraş. Alei, fântâni arteziene, ştranduri, locuri de joacă, piste pentru biciclişti şi chiar de întreceri între şoferii curajoşi se vor realiza pe insuliţa de pe Jiu.

Viitorul parc de pe insuliţa aflată pe lacul de acumulare de pe râul Jiu se va întinde pe suprafaţă totală de aproximativ 4,7 hectare şi va fi format din trei zone. Ieri au început lucrările de amenajare la cea mai mare dintre acestea, în surpfaţă de peste două hectare.Valoarea lucrărilor la acest prim parc se ridică la peste 1,6 milioane de lei, iar durata de realizare a proiectului este de trei luni. „Este vorba de un proiect realizat în cadrul Programului Naţional de Îmbunătăţirea Calităţii Mediului prin realiyarea de spaţii verzi. Proiectul este finanţat de la fondul de mediu şi bugetul local. 90% din fonduri provin de la fondul de mediu şi 10% de la bugetul local. Se vor realiza 7000 metri pătraţi de alei pietonale, 15.000 m.p. de spaţii verzi cu arbuşti ornamentali şi pomi, 8000 de flori, din care 400 de trandafiri, instalaţie de irigat, 52 de stâlpi de iluminat cu două şi trei braţe, un loc de joacă pentru copii. În plus vor mai fi construite două fânti arteziene cu bazine de câte zece metri diametru situate de-o parte şi de alta a aleii principale“, a spus Raul Chiriac, şeful Serviciului de Investiţii din cadrul Primăriei Târgu-Jiu.

Ştranduri şi pistă pentru întreceri între maşini

Licitaţiile pentru amenajarea celei de-a doua zone a parcului vor avea loc spre sfârşitul acestei luni, iar lucrările ar putea începe în luna august. Acestă porţiune are o suprafaţă de 1,5 hectare, iar suma alocată pentru realizarea proiectului este de 400.000 de lei. „În decurs de o lună de zile vor demara lucrările şi şa parcul numărul doi, situat în partea de nord, unde se vor amenaja o rampă cu obstacole pentru pasionaţii de role, o pistă pentru biciclişti, un zid de căţărare pentru alpinişti, o pistă pentru întreceri între diferite autovehicule. Tot aici se va amenaja un loc ude vor fi amplasate aparate de fitness pentru menţinerea condiţiei fizice de cei care doresc. Vor mai amenajate încă două astfel de locuri în municipiul Târgu-Jiu, în parcul Lido şi în Parcul Central“, a spus primarul municipiului Târgu-Jiu, Florin Cârciumaru.
Pe lângă cele două zone ale parcului , firma care a concesionat o parte din insuliţă va realiza mai multe ştranduri pentru diferite categorii de vârstă.

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite