VIDEO Poliţia se autosesizează în cazul schingiuirii animalelor de la „Botezul Cailor”. Trei persoane sunt cercetate penal
0
Poliţia se autosesizează în cazul bătăii cailor de la Vişina, imediat după concursul de tracţiune, care a avut în cadrul evenimentului „Botezul Cailor”, de duminică, 6 ianuarie. Oamenii legii au întocmit un dosar pentru săvârşirea infracţiunii de „rănirea sau schingiuirea animalelor”, faptă prevăzută de legea 205/2004.
Dosarul penal a fost întocmit pe numele proprietarilor cailor, care, supăraţi că nu au câştigat nimic în timpul concursului, şi-au pus la respect animalele după terminarea evenimentului. Aceştia au vârstele de 42, 24 şi 21 de ani.
„La nivelul Sectiei nr.10 Poliţie Rurală Petreşti s-a întocmit un dosar penal sub aspectul săvărşirii infracţiunii de "rănirea sau schingiuirea animalelor", faptă prevazută de Legea 205/2004. În prezent, cercetarile sunt efectuate faţă de 3 bărbaţi, toţi din localitatea Vişina”, a precizat IPJ Dâmboviţa.
Deşi organizatorii au specificat clar că este interzisă folosirea biciului, câţiva participanţi nu au înţeles acest lucru, iar animalele au fost bătute cu sălbăticie.
Unii săteni care asistau pe margine se aud într-o înregistrare cum strigă: „lasă-l, bă, că-l omori”, ”ai, bă, milă, că e şi el suflet”.
VIDEO: cronica-gaestiului.ro / Liviu Lazăr
Edilul localităţii spune că întregul eveniment a fost organizat ca la carte şi că de faţă au fost mai multe forţe de ordine. Mai mult, afirmă că scenele s-au petrecut în afara concursului şi că doi proprietari de cai, supăraţi că nu au câştigat nimic în timpul concursului, şi-au pus la respect animalele.