Turcul Cam Abdulkadîr, ucigașul de pe autostradă, a picat în plasa procurorilor. Legătura dintre el și Mirela Bîtfoi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Suspectul în cazul femeii descoperite moarte pe autostrada București-Pitești a fost identificat prin intermediul seriei IMEI a telefonului său. Turcul, care a utilizat mai multe cartele telefonice în același dispozitiv mobil, este acum în centrul anchetei.

Perchezitii suspect femeie transata pe A1. FOTO g4media.ro
Perchezitii suspect femeie transata pe A1. FOTO g4media.ro

De altfel, acesta ar fi recunoscut crima și chiar le-a precizat anchetatorilor cum a omorât-o pe Mirela Bîtfoi. Suspectul Cam Abdulkadîr este rezident cu cetățenie turcă și germană.

Cum s-a dat de gol turcul

Cu ajutorul listei de apeluri a numărului de telefon al victimei Mirela Bîtfoi, anchetatorii au descoperit faptul că, în data de 6 martie 2024, între orele 15.13 şi 16.40, victima a avut 6 convorbiri telefonice cu o persoană având un număr telefonic de pe o cartelă prepaid. Potrivit g4media.ro, cartela prepaid a fost activată pe 4 martie 2024, ora 10.24, până pe 6 martie 2024, ora 16.41, au stabilit investigatorii.

Mai departe, anchetatorii au mers pe fir şi au descoperit că această cartelă prepaid a fost utilizată de un terminal mobil cu o anumită serie IMEI, cu care au fost folosite şi alte numere de telefon.

„Prin Încheierea Tribunalului Dâmboviţa din data de 08.04.2024 s-a autorizat obţinerea datelor de trafic, localizare şi identificare utilizatori pentru toate posturile utilizate în terminalul mobil cu seria IMEI XXXXXXXXXXXXXX, despre care se cunoştea că fusese utilizat cu cartela SIM 0722.XXX.XXX”, se arată în anchetă.

Aşa au identificat suspectul: cetăţeanul turc Cam Abdulkadîr, domiciliat în cartierul Rahova din Bucureşti.

Conform documentelor consultate, anchetatorii au adunat mai multe probe care susțin acuzațiile. Sora Mirelei Bîtfoi a depus mărturie că aceasta s-a întâlnit cu suspectul în ziua dispariției sale, pe 6 martie 2024.

Ea a relatat că, cu câteva zile înainte, Mirela i-a cerut suspectului, cu care avea o relație, suma de 700 de lei pentru a-și recupera telefonul de la amanet. În schimbul banilor, suspectul a păstrat buletinul victimei ca garanție pentru restituirea sumei. În ziua dispariției, în timp ce se afla la o sală de jocuri, Mirela a fost contactată de suspect, care i-a cerut banii înapoi și a solicitat să întrețină relații sexuale.

La percheziţie, anchetatorii au constatat că la domiciliul suspectului era o dezordine de nedescris. Mai puţin în baie, unde era curăţenie-lună. Şi foarte multe produse de curăţenie. Au tras concluzia că acolo a omorât şi tranşat victima, apoi a spălat pereţii.

Pe 5 aprilie 2024, doi bărbaţi din comuna Răscăieţi au anunţat postul de poliţie din comuna Petreşti, Dâmboviţa, că au văzut un picior uman lângă breteaua autostrăzii A1 la pasarela de la kilometrul 64.

Poliţiştii au descoperit apoi mai multe fragmente umane, în descompunere. Pa baza probelor ADN a fost identificat victima, Mirela Bîtfoi, din sectorul 5 al Capitalei, dată dispărută pe 6 martie 2024. Potrivit poliţiei, era o femeie care practica prostituţia şi frecventa sălile de jocuri de noroc. 

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite