Șofer fugărit de Poliție, prins doar după ce s-a răsturnat cu mașina într-un șanț
0Pentru că nu a oprit la semnalele regulamentare ale Poliției din Valea Mare, un șofer din Dâmbovița, un tânăr în vârstă de 21 de ani, a fost urmărit de oamenii legii.

Șoferul, originar din Crovu (comună de lângă Titu), nu a oprit în dimineața de luni, 13 februarie, la semnalale agenților și și-a continuat deplasarea.
„Ulterior, autoturismul a fost urmărit, pe DJ 91B, moment în care șoferul ar fi părăsit partea carosabilă și s-a fi răsturnat. Cei doi ocupanți ai autoturismului nu au suferit vătămări. În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că șoferul nu ar deține permis de conducere. Totodată, acesta, fiind testat cu aparatul etilotest, a prezentat o alcoolemie cu o valoare de 0.53 mg/l alcool pur în aerul expirat”, arată IPJ Dâmbovița.
În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice și conducerea unui vehicul fără permis de conducere.
Un șofer s-a răsturnat luni, 13 februarie, și în comuna Crângurile, sat Petroaia Vale, din Dâmbovița.
„Acționează Detașamentul Găești cu o autospecială de intervenție, Garda Vișina cu o ambulanță SMURD, iar SAJ DB cu un echipaj. La locul accidentului, echipajele de intervenție au găsit 2 persoane rănite, conștiente, neîncarcerată. Acestea primesc îngrijiri medicale la fața locului de la echipajele SAJ și SMURD. Pompierii asigură măsurile de prevenire a incendiilor la locul accidentului”, au precizat pompierii de la ISU Dâmbovița.
Oamenii legii au mai intervenit, luni, și pe DN 71, în localitatea dâmbovițeană Pietroșița, acolo unde a avut loc o coliziune între două autoturisme.
În urma impactului, o persoană a fost rănită. Polițiștii efectuează cercetări, urmând să stabilească cu exactitate toate împrejurările producerii accidentului rutier.
Alt accident grav, pe DN 71
Două persoane au murit şi o alta a fost rănită, în urmă cu două luni, într-un accident pe DN 71, în localitatea dâmboviţeană Doiceşti, după o coliziune între un TIR şi un autoturism, informează ISU Dâmboviţa.
La locul accidentului au fost mobilizate echipaje de intervenţie cu o autospecială de descarcerare, un echipaj SMURD şi două ambulanţe. Cazul rămâne în atenţia poliţiştilor.