Şeful Ocolului Silvic Pucioasa, Cornel Neaga, a fost reţinut de DNA

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Procurorii din cadrul DNA Ploieşti au dispus reţinerea pentru 24 de ore a inculpatului Cornel Neaga, şef al Ocolului Silvic Pucioasa din cadrul Direcţiei Silvice Târgovişte. În sarcina acestuia, s-a reţinut infracţiunea de luare de mită, se arată într-un comunicat al DNA. Procurorii cer arestarea preventivă a acestuia pentru 30 de zile.

Din ordonanţa de reţinere întocmită de procurori reiese că, în cursul lunii august, Neaga, în calitate de şef al

Ocolului Silvic Pucioasa, în exercitarea atribuţiilor de serviciu privind constatarea şi sancţionarea contravenţiilor, a pretins de la un denunţător (reprezentant legal al unei societăţi comerciale), material lemnos în valoare de circa 20.000 de lei pentru ca, în schimb, să îi permită utilizarea unui drum forestier pentru care să plătească o taxă redusă. În plus, Neaga se angaja să nu aplice sancţiuni pentru folosirea fără drept a unei suprafeţe de teren forestier aflată în administrarea Ocolului Silvic Pucioasa sau pentru alte nereguli constatate.

În perioada august – octombrie, Neaga ar fi primit o cantitate de 55 metri cubi material lemnos, livrat în două tranşe de denunţător, în valoare de aproximativ 18.000 lei, în scopul menţionat, mai precizează sursa citată.

Târgovişte

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite