Primăria Târgovişte spune că nu are nicio legătură cu deportarea câinilor în pădure
0Primăria Târgovişte nu se face responsabilă pentru zecile de câini aruncaţi în pădurea de la Butoiu. Cel punţin aşa reiese dintr-un comunicat remis la redacţie de către biroul de presă.
“Primăria îşi face treabă, îi ia de pe stradă şi îi sterilizează. Noi nu omorâm câinii. Din punctul meu de vedere, nu avem nicio treabă cu acest incident”, a declarat primarul Gabriel Boriga.
Soluţii anti-maidanezi la Iaşi: adopţii, amenzi şi sterilizare (CAMPANIE)
Hingherii au fost văzuţi de săteni în mai multe rânduri când descărcau animalele în pustietate. Zeci de câini hămesiţi, cu crotal având însemnele Direcţiei Grădini Publice Târgovişte, hălăduiesc speriaţi prin codrii dintre Dragomireşti şi Butoiu, în timp ce pompierii se chinuie să-i salveze din cele mai bizare locuri.
„A venit o maşină de la Târgovişte. I-a aruncat în pădure. Eu le-am spus primarilor, poliţiştilor, şefilor mei de la Ocolul Silvic. Câinii fie mor de foame, fie se transformă în sălbăticiuni”, afirmă pădurarul Titi Râncă.
Barbariile împotriva câinilor comunitari continuă la Târgovişte! Bietele animale sunt adunate din oraş, duse în Adăpostul de la Aninoasa, crotaliate şi sterilizate. Iubitorii se plâng de luni de zile că nu ştiu ce se întâmplă cu căţeii, după parcurgerea acestei proceduri, fiindcă pe străzile oraşului nu sunt returnaţi, aşa cum spune legislaţia.
Conform Legii 9/2008, privind modificarea şi completarea Legii pentru protecţia animalelor, constituie infracţiune şi se sancţionează cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă penală de la 1.000 lei la 10.000 lei abandonarea şi/sau alungarea unui animal a cărui existenţă depinde de îngrijirea omului.
Poliţia Animalelor cercetează abandonul câinilor
Urmare articolului publicat ieri de „Adevărul de Seară”, cu privire la abandonul câinilor comunitari din Târgovişte în pădurea dintre Dragomireşti şi Butoiu, în Dâmboviţa au sosit aseară reprezentanţii Poliţiei Animalelor, care au declanşat o anchetă la faţa locului.
Inspectorii de la Poliţia Animalelor nu se aşteptau să găsească atâţia câini hămesiţi de foame.
„Au fost lăsaţi aici cu intenţie. Vom căuta să identificăm cine este responsabil pentru această situaţie şi vor fi înaintate plângeri penale. Câinii sunt înfometaţi şi prezintă riscuri, atât pentru populaţie, cât şi pentru ei înşişi, fiindcă există riscul să dezvolte diverse boli, pentru că organele lor interne vor fi la un moment dat abolite din cauza inaniţiei, şi să moară. Situaţia este mai complicată, fiindcă la mijloc sunt organe abilitate, din moment ce câinii sunt crotaliaţi, deci identificaţi”, spune Alexandra Floareş, inspector Poliţia Animalelor.
Crotal de Târgovişte, câini de Bucureşti?
În Pădurea de la Butoiu a sosit şi Dănuţ Badea, directorul Direcţiei de Salubritate din cadrul Primăriei Târgovişte. Între acesta şi reprezentanţii Poliţiei Animalelor a avut loc un schimb de replici dure.
Inspectorii încercau să-i explice că animalele abandonate în pădure poartă crotal cu însemnele Direcţiei Grădini Publice Târgovişte şi că administraţia locală se face vinovată de abandon în acest caz. Dănuţ Badea a ţinut-o tot timpul pe a sa.























































