Noul album Phoenix. Cum sună piesa care ar fi trebuit să fie lansată la Târgovişte

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După aproape 10 ani de pauzムdiscograficăƒ, de la Baba Novak (2005), se lanseazムun nou album Phoenix. Va reprezenta o componentă nouăƒ, cu un sound nou şi idei noi, dar şi o reîntoarcere, din punct de vedere muzical şi compoziţional, la răƒdăƒcinile arhaice care au transformat proiectul Phoenix în unicat încムdin anii 70.

Producţia aduce împreună, ca fir epic, poveşti ale marilor voievozi români în cadrul unor compoziţii complexe cu mesaj puternic. Vlad Ţepeş, Ştefan cel Mare, Mircea cel Bătrân sau Mihai Viteazul sunt prezentaţi prin intermediul unor texte consacrate ale scriitorilor clasici (Coşbuc, Eminescu, Macedonski, etc), împletindu-i astfel pe ”cei ce ne-au dat nume” cu ”cei ce ne-au dat neam” într-un album de spirit românesc şi cultură valoroasă, rar întâlnită în peisajul comercial al muzicii de astăzi.

Adevăratul motiv pentru care Phoenix nu a participat la Festivalul Naţional Dracula, de la Târgovişte

Concertul va avea loc în 16 octombrie la Berăria H, începând cu orele 21.

Ascultă AICI noua piesă a formaţiei Phoenix.

Biletele sunt disponibile în reţeaua MyTicket (Magazinele Diverta, Librăria Eminescu, Magazinul Muzica), pe www.myticket.ro şi la Berăria H în ziua concertului. 

Preţul unui bilet este de 50 de lei în reţeaua MyTicket şi 60 de lei la achiziţionarea din locaţia evenimentului.

Fiecare bilet este însoţit de un CD cadou din partea formaţiei Phoenix.

Componenţa pentru acest album:

Costin Adam (voce)

Dan Albu (ghitară, voce)

Sergiu Corbu Boldor (vioară, voce)

Dzidek Marcinkiewicz (clape)

Volker Vaessen (bass)

Flavius Hosu (tobe)

Nicu Covaci (ghitară, voce)

Susţinut de DB Schenker şi Die Deutsche Kneipe.

Târgovişte

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite