Ioan Niculae, foc şi pară la adresa lui Alexa: „sunt mai puţin supărat pe băieţi, dar pe antrenor în mod deosebit”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Niculae

Patronul clubului Astra Giurgiu, Ioan Niculae, a declarat sâmbătă seară, după meciul cu Chindia Târgovişte, pierdut cu scorul de 0-1, că este supărat în special pe tehnicianul Dan Alexa.

”Astra cred că dacă nu avea noroc nu bătea pe nimeni până acum. Sunt mai puţin supărat pe băieţi, dar pe antrenor în mod deosebit”, a afirmat Niculae.

Dan Alexa a declarat, potrivit telekomsport.ro, că este dezamăgit de jucătorii din atac. El  a menţionat că este normal ca Ioan Niculae să fie supărat. 

"După asemenea rezultat şi după asemenea evoluţie, e normal să fie dânsul supărat. Dânsul decide. Am mai spus-o, domnul Niculae, am o relaţie foarte bună cu dânsul. El decide. Asta este. Cu dânsul vorbesc, dânsul are părerea lui. Am băgat jucătorii care erau apţi şi care am considerat că sunt  cei mai buni, de fapt, jucătorii pe care-i aveam sută la sută pentru meciul de astăzi şi au jucat prost. Vă daţi seama că e dezamăgit atunci când te bate Chindia, cu tot respectul pentru ei, şi nu doar că te bate, dar Chindia te-a dominat, 10-15 minute teritorial şi ar fi culmea să fie mulţumit, nu? Din păcate suferim cu echipele mici. Este vina mea. M-aş fi aşteptat mai mult la meciurile cu Clinceni şi Chindia", a spus Alexa, citat de news.ro.

Formaţia Chindia Târgovişte a învins, sâmbătă seară, la Ploieşti, cu scorul de 1-0 (0-0), echipa Astra Giurgiu, într-un meci din etapa a XI-a a Ligii I. Golul a fost marcat de Raţă, în minutul 83.

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite