Iarna blândă, pericol pentru producția de mere. De ce se tem cel mai tare producătorii din Voinești

0
Publicat:

Pomicultorii din bazinul Voinești se tem de iarna blândă. Producătorii de mere spun că pomii au început să înmugurească, iar un îngheț în aprilie le-ar putea compromite culturile. Pe lângă asta, mai există și problema deficitului de apă din sol, care a crescut în toamnă.

Mere soiul Frumosul de Voinești FOTO C.S.
Mere soiul Frumosul de Voinești FOTO C.S.

Am avut temperaturi de 16-18 grade, foarte cald pentru această perioadă. Avem noroc, în schimb, că noaptea este răcoare, dar nu face bine, pentru că mugurii se umflă și ne-am putea trezi în aprilie cu un îngheț. Acolo e necazul, că gerul va distruge mugurii”, a precizat ing. Ion Oprea, pomicultor din Voinești.

Pomicultorii se tem că temperaturile ridicate din timpul iernii favorizează conservarea şi dezvoltarea unor dăunători vinovaţi de pagube semnificative produse în majoritatea ramurilor din agricultură. Pe de altă parte, pământul nu a primit atât de multă apă pe cât ar fi fost nevoie.

Am avut norocul că în zona noastră au fost precipitații până aproape de luna iulie, anul trecut, și nu au suferit pomii. Când s-a instalat seceta era aproape de recoltat. Ne mai lovim de problema că este deficit de apă în sol și ne-ar mai trebui o zăpadă mai consistentă. În caz contrar va trebui să luăm măsuri din aprilie, să vedem ce facem, cu irigatul”, a mai spus Ion Oprea.

Cultura pe care se axează pomicultorii din patria Frumosului de Voinești

Pomicultorii din Voinești (Dâmbovița), patria în care a văzut lumina zilei cunoscutul soi „Frumosul de Voinești”, caută să-și diversifice gama de fructe, pentru a rezista pe piață, în condițiile în care importurile le taie aripile, de cele mai multe ori.

Sunt producători care au renunțat la mere și au plantat fie cireși, vișini, gutui, iar mai nou s-au plantat mii de piersici. Dintre toate, merele de Voinești sunt, de departe, vedetele regiunii, cunoscute pentru calitatea lor gustativă de excepție, dar vin tare din urmă piersicii.

În Voinești se exploatează în continuare. Pot să spun că 80% din ce se plantează reprezintă plantații superintensive, mari, cu irigații. Dar în zona noastră vine din urmă tare piersicul. S-au plantat mii de piersici pentru că vremea e din ce în ce mai caldă în ultimii ani și merge bine. Cei care au înființat plantații e clar că le merge bine, pentru că sunt moderne și dau randament. Costurile inițiale sunt mari, dar se amortizează destul de repede, în câțiva ani. Bazinul Voinești rămâne în continuare emblema pomiculturii românești”, adaugă ing. Ion Oprea.

Târgovişte

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite