Expoziţie temporară la Muzeul de Istorie: „Bărbăţie şi romantism. Mirajul ofiţerului” FOTO
0Complexul Naţional Muzeal “Curtea Domnească” Târgovişte ne invită să descoperim expoziţia ”Bărbăţie şi romantism. Mirajul ofiţerului”, deschisă la Muzeul de Istorie.
Dincolo de prezenţa statornică a curţii domneşti la Târgovişte, la finalul secolului al XIX nevoia de modernizare a armatei României a creat condiţiile organizării aici a Şcolii de Cavalerie şi realizării unui câmp de instrucţie.
În anul 1907 este pusă piatra de temelie în prezenţa principelui Ferdinand, viitorul rege Ferdinand I Întregitorul, în acel moment Inspector General al Cavaleriei, şi a ministrului de război, generalul Alexandru Averescu.
De-a lungul timpului, cazarma nou construită a adăpostit, alături de Şcoala de Ofiţeri de Cavalerie „Ferdinand I” , Şcoala de Ofiţeri de Rezervă de Cavalerie, Şcoala de Subofiţeri de Cavalerie şi Şcoala Specială de Ofiţeri de Cavalerie (1893-1914).
Această relocare a şcolilor de cavalerie către fosta cetate de scaun a Târgoviştei ţinea cont de caracteristicile terenului, ideal pentru cavalerie. În acest context, nu este de mirare că mulţi dintre ofiţerii şcolii şi-au legat destinul de familiile târgoviştene şi dâmboviţene.
„Bărbăţie şi romantism. Mirajul ofiţerului” FOTO: Curtea Domnească
Nu trebuie pierdut din vedere faptul că vestitul Regiment III Dâmboviţa Nr. 22 Infanterie îşi avea garnizoana la Târgovişte, la fel cum, din 1916, Regimentul 62 Infanterie va avea centrul de recrutare tot aici.
Expoziţia pune în lumină elemente ale acestui trecut militar văzut din perspectiva vieţii private, de familie. Regăsim chipuri de ofiţeri în ziua nunţii, le admirăm ţinutele, alături de cele ale mireselor şi doamnelor din societatea târgovişteană.
„Suntem şi azi impresionaţi de postura generalului Matei Vlădescu, a colonelului Ion Nicolin, a colonelului Virgil Bianu, a generalului Ludovic Mircescu, fiecare dintre ei figuri emblematice. Expoziţia aduce în faţa publicului uniforme militare, coifuri, chipie, săbii, barete cu decoraţii şi ordine militare, dar şi artă plastică. De sub creionul lui Teodor Pallady sau al lui Bob Bulgaru răsar chipuri de acum aproape un secol. Este una din rarele ocazii în care lucrări delicate, realizate pe calc, în creion sau tuş sunt expuse publicului. O altă categorie de patrimoniu este reprezentată de fotografii, atât cele ale ofiţerilor dar şi cele în ipostaze de familie întregind tabloul unei lumi care, în ciuda celor Două Războaie Modiale, a ştiut să aprecieze viaţa, frumosul, lăsându-ne nouă o moştenire demnă de cunoaştere şi apreciere”, se arată într-un comunicat al Curţii Domneşti.
Expoziţia va rămâne deschisă până pe data de 30 aprilie 2021 pentru a oferi timp suficient atât târgoviştenilor cât şi turiştilor să o poată viziona în condiţii de maximă siguranţă.
„Bărbăţie şi romantism. Mirajul ofiţerului” FOTO: Curtea Domnească
„Bărbăţie şi romantism. Mirajul ofiţerului” FOTO: Curtea Domnească
„Bărbăţie şi romantism. Mirajul ofiţerului” FOTO: Curtea Domnească