Exploziile de la Crevedia. CJ Dâmbovița a alocat peste 300.000 de lei pentru familiile afectate. Ce bani primesc de la Guvern

0
Publicat:

Consilierii judeţeni din Dâmbovița au aprobat alocarea sumei de 335.000 de lei pentru cele aproape 100 de persoane afectate în urma exploziilor de sâmbătă seara de la stația GPL din Crevedia.

Ajutoare de la Guvern și CJ Dâmbovița. FOTO Corneliu Ștefan
Ajutoare de la Guvern și CJ Dâmbovița. FOTO Corneliu Ștefan

Au fost aprobate primele ajutoare financiare care vor ajunge la familiile afectate de exploziile din comuna Crevedia. Din suma totală de 335.000 de lei, 300.000 de lei sunt destinaţi celor 75 de adulţi şi 34.500 de lei celor 23 de copii, diferenţa urmând să rămână la dispoziţia filialei dâmboviţene a Crucii Roşii. Aceşti bani vor putea fi folosiţi de oamenii din Crevedia pentru a se întreţine în perioada următoare”, a transmis preşedintele CJ Dâmbovița.

El a precizat, de asemenea, că, după evaluarea pagubelor la faţa locului, vor fi alocate, printr-o hotărâre de guvern, şi sumele necesare pentru reconstruirea şi reabilitarea caselor distruse în explozii.

Așadar, persoanele care însoțesc răniții pe perioada spitalizării în țară vor primi lunar 2.000 lei, iar cei care însoțesc răniții pe perioada spitalizării în străinătate vor primi lunar suma 2.000 de euro.

Totodată, persoanelor rănite, care au fost spitalizate și au fost externate, li se va acorda suma forfetară de 1.500 lei.

De asemenea, se vor acorda ajutoare de urgență și pentru gospodăriile afectate de explozie:

- câte 10.000 lei pentru persoanele singure și familiile ale căror locuinţe/gospodării au fost afectate în proporție de peste 75%, inclusiv;

- câte 7.000 lei pentru persoanele singure și familiile ale căror locuinţe/gospodării au fost afectate în proporție cuprinsă între 50%, inclusiv și 75%;

- câte 4.500 lei pentru persoanele singure și familiile ale căror locuinţe/gospodării au fost afectate în proporție cuprinsă între 25%, inclusiv și 50%;

- câte 2.500 lei pentru persoanele singure și familiile ale căror locuinţe/gospodării au fost afectate în proporție de până la 25%;

- câte 1.500 lei pentru persoanele singure și familiile ale căror bunuri din gospodărie/locuință au fost deteriorate, indiferent de numărul sau tipul bunurilor.

Familiile care au înregistrat decese primesc suplimentar 7.500 de lei pentru fiecare dintre membrii decedați, aceeași sumă fiind alocată și familiilor răniților care decedează ulterior.

Târgovişte

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite