EXCLUDERE Tunurile pe doi consilieri locali, acuzaţi de colaborare cu "puterea"

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cezar Frăţilă şi Silviu Tănase
Cezar Frăţilă şi Silviu Tănase

Un consilier local din Târgoviste a fost exclus din PSD, urmând să îşi piardă mandatul, după ce a votat alături de consilierii PDL. Declaraţia îi aprţine preşedintelui Comisiei Judeţene de Arbitraj şi Integritate Morală din PSD Damboviţa, Cristian Stan.

De altfel, consilierul local Cezar Fraţilă s-a prezentat la şedinta extraordinară de consiliu, de la sfârşitul lunii noiembrie, deşi consilierii Opoziţiei au anunţat că nu se prezintă la şedinţe în semn de protest faţă de initiaţiva conducerii Primăriei Târgovişte de alocare a unei sume de 680.000 de lei pentru organizarea unei petreceri de revelion în municipiu.

”În şedinta Comitetului Executiv municipal, organizaţia PSD Târgovişte a dispus în unanimitate aplicarea sancţiunii disciplinare a excluderii din partid a domnului Frăţilă Cezar, motivat, pe de o parte, din conduita adoptată la ultima şedinţă de consiliu local, dar şi de conduita generală pe care a avut-o până la acest moment în şedinţele de consiliu local. În baza deciziei Comitetului Executiv urmează să se facă demersurile necesare către consiliul local pentru a se lua act de încetarea mandatului”, a precizat preşedintele Comisiei Judeţene de Arbitraj şi Integritate Morală din PSD Dâmboviţa, Cristian Stan.

Tot de colaborare cu PDL este acuzat consilierul local PNL Silviu Tănase. Şi acesta a fost prezent la şedinta extraordinară de consiliu din luna noiembrie şi a votat alături de consilierii PDL. ”În şedinta de Birou Judeţean o sa analizam situaţia colegului Silviu Tănase şi chiar o să fac eu propunerea să fie exclus din partid”, a declarat preşedintele PNL Dâmboviţa, Gabriel Grozavu.

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite