Emoţii mari pentru salvamontistul Geo Badea, la coborârea de pe Vârful Broad Peak (8.050 metri) din Himalaya
0
Geo Badea, alpinist, salvamontist şi profesor de geografie din Târgovişte, a început pe 13 iunie o expediţie dificilă, pe unul dintre cele mai înalte vârfuri din lume. Expediţia a durat 40 de zile, dar nu a fost fără emoţii.
Vârful Broad Peak (8.050 metri) din Himalaya este al 13-lea ca înălţime dintre cele 14 care depăşesc 8.000 de metri.
Geo Badea a anunţat că şi-a atins obiectivul, dar la coborâre era să îşi piardă viaţa. A fost găsit în stare critică de un alt alpinist care a abandonat traseul către creastă şi l-a salvat. Ar fi fost în agonie când a fost descoperit în zăpadă de Israfil Ashurli din Azerbaidjan, potrivit stirileprotv.ro. Erau la 7.600 de metri altitudine, în aşa-numita „zonă a morţii”.
„După sacrificii trecute cu bine, am reuşit să ating ce mi-am propus. A fost o ascensiune superbă, dar care a avut şi emoţii pe coborâre. Munţii mari se "cuceresc" mai greu. Mulţumesc tuturor celor care mi au fost alături în această perioadă şi revenim cu detalii în curînd!”, a scris Geo Badea pe Facebook.
Dâmboviţeanul Geo Badea, din Târgovişte, este un împătimit al munţilor. A traversat de mai multe ori Carpaţii în porţiunile cele mai periculoase şi a escaladat cele mai grele trasee de alpinism din ţară.
În 1996 a demarat proiectul TOP 7 care urmăreşte escaladarea celor mai înalte vârfuri de pe cele şapte continente.

Expediţie Geo Badea. FOTO: Facebook
În paralel cu alpinismul de performanţă, între 1994 şi 1996, reuşeşte traversarea integrală a Carpaţilor româneşti pe traseul de creastă cu altitudinile cele mai mari. În mai 1995 a escaladat Fisura Albastră, un traseu renumit pentru dificultate şi frumuseţe.
În februarie 1999 atinge Vârful Aconcagua - 6.962 metri, cel mai înalt vârf din America de Sud, alături de Gabriel Boriga, iar în septembrie 1999, împreună cu Marius Popescu, escaladează vârful Matterhorn, 4.478 de metri.
Urmează vârful Tupkal din Maroc, iar în 2002 în iunie, atinge vârful McKinley - 6.194 metri, ascensiune solitară pe cel mai înalt munte din America de Nord.
La Salvamont a intrat la chemarea profesorului Doru Diaconescu, fostul şef al formaţiei Salvamont Dâmboviţa.

Geo Badea, alături de un coleg Sursa: Facebook G.B.

Geo Badea, alături de un coleg Sursa: Facebook G.B.
„Prudenţa te ţine în viaţă", este sloganul cu care pleacă în fiecare expediţie. „Muntele trebuie respectat, daca nu îl respecţi nu te iartă”, spune Geo Badea.
Vă recomandăm să mai citiţi:
Start la Marathon 7500, cea mai spectaculoasă cursă montană din Bucegi. Număr record de participanţi