Daruri din suflet pentru 30 de copii instituţionalizaţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

30 de copii instituţionalizaţi ştiu ce înseamnă sărbătorile de iarnă şi mai ales colindele,  datorită unor familii cu suflet care îi aşteaptă an de an la colindat.  Oamenii pregătesc câteva zeci de pachete pentru copiii de la Centrul PROVITA 2003 care an de an îi colindă.

Copiii cu vârste între zece şi 17 ani spun că în felul acesta au început să simtă ce înseamnă dragostea din familie. 

Familia Miricioiu îi primeşte pe cei 30 de copii instituţionalizaţi încă de câţiva ani. An de an, micuţii vin şi îi colindă pe cei adunaţi în curte cu ocazia sărbătorilor de iarnă. Cei mai mulţi se simt că într-o familie şi spun că aceste momente îi fac să se simtă fericiţi. 

Că de fiecare dată, gazdele le-au pregătit copiilor pachete cu dulciuri şi alte cadouri, cumpărate din bunăvoinţa câtorva familii care s-au alăturat iniţiativei  lui Iulian Miricioiu. 

Cel puţin pentru o noapte, micuţii instituţionalizaţi uită de lipsă afecţiunii parentale şi  cei mai mulţi îşi vor petrece măcar sărbătorile alături de familiile care îi primesc de colind. 

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite