Dâmboviţa: Tribut adus lui Ion Dolănescu. Autorităţile organizează, luna aceasta, festivalul naţional care poartă numele artistului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Fiecare concurent va interpreta două piese
Fiecare concurent va interpreta două piese

Fundaţia Culturală Ion Dolănescu, alături de Consiliul Judeţean Dâmboviţa, Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Dâmboviţa, în colaborare cu Societatea Română de Televiziune, organizează în perioada 24-25 ianuarie 2014, la Târgovişte, Festivalul Naţional Ion Dolănescu, ediţia I.

Concursul este deschis artiştilor amatori, solişti vocali din ţară şi din străinătate, interpreţi ai cântecului popular românesc, cu vârsta între 16 şi 30 de ani, care nu sunt angajaţi (cu carte de muncă) ai vreunui ansamblu artistic profesionist.

Prin urmare, la 15 ianuarie 2014, între orele 11:00 şi 17:00, la Bucureşti, la sediul Centrului Naţional pentru Cultură şi Artă Tinerimea Română, Str. Gutenberg Johann nr.19, va avea loc preselecţia interpreţilor în prezenţa juriului Festivalului.

Înscrierea în concurs se poate realiza fie online, până la data de 15 ianuarie 2014, ora 9:00, prin completarea formularului existent la adresa www.festivaluliondolanescu.ro, fie prin completarea, în prealabil, a formularului de înscriere descărcat de pe pagina web precizată anterior.

Fiecare concurent va interpreta două piese ( la alegere, un cântec inedit, cu acompaniament de orchestră, sau o doină / baladă fără acompaniament, din repertoriul tradi?ional al zonei etnofolclorice pe care o reprezintă) şi un cântec din repertoriul lui Ion Dolănescu.

Publicul va avea şi el un cuvânt de spus, putând vota pe buletine de vot special concepute, rezultatul determinând acordarea Premiului de Popularitate. 

Data desfăşurării Festivalului Naţional Ion Dolănescu nu este întâmplătoare: la 25 ianuarie (zi în care va avea loc gala laureaţilor), regretatul artist ar fi împlinit 70 de ani. 

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite