Consiliul Judeţean Dâmboviţa reziliază contractele cu firma care ar fi trebuit să construiască drumul de la Gară
0Preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa, Alexandru Oprea, a dispus reanalizarea stadiilor fizice şi valorice ale investiţiei cu administratorii societăţilor comerciale cu care s-au încheiat contractele de lucrări la obiectivul „Drum de legătură DJ 720E Gara Târgovişte Sud – Centura Municipiului Târgovişte”.
„... la fosta unitate militară din zona Gării Târgovişte s-a constatat un ritm scăzut al lucrărilor la obiectivul de investiţii „Drum de legătură DJ 720E Gara Târgovişte Sud – Centura Municipiului Târgovişte”, din cauza unei mobilizări insuficiente atât din punct de vedere al personalului alocat, cât şi al echipamentelor utilizate. În baza acestei analize, urmează a fi făcute toate demersurile legale pentru rezilierea contractelor, întrucât, până în prezent, aceste societăţi nu au răspuns la solicitările repetate ale Consiliului Judeţean Dâmboviţa – de respectare a termenilor contractuali”, se arată într-un comunicat al CJ Dâmboviţa.
În zonă sunt în lucru un drum care face legătură între Bulevardul Regele Carol I şi strada Petru Cercel, cu ramificaţie către Bulevardul I.C. Brătianu, pe stradă Neagoe Basarab şi cu o nouă arteră de acces în Aleea Trandafirilor dinspre cartierul CFR. Acolo autorităţile vor să contruiască un mall.
Drumu judeţean va avea patru benzi şi va fi construit pe o lungime de 1,2 km, acesta urmând să lege Gara Târgovişte de Şoseaua de Centură (în dreptul străzii Petru Cercel). În acest fel, va fi facilitat accesul turiştilor în zona muzeului.