CJ Dâmboviţa va participa la expoziţia privind managementul investiţiilor de la Frankfurt

0
Publicat:
Ultima actualizare:
cjd cladire

Consiliul Judeţean Dâmboviţa urmează să participe, în perioada 24 – 25 martie 2020, la Expoziţia privind Managementul Investiţiilor de la Frankfurt pe Main, una dintre cele mai mari platforme germane pentru facilitarea investiţiilor.

Această oportunitate de promovare a fost identificată în cadrul întâlnirii pe care a avut-o, săptămâna aceasta, preşedintele Alexandru Oprea cu Jürgen Raizner, expert pentru Europa Centrală şi de Est al Steinbeis Transfer Management, consultant principal în dezvoltarea relaţiilor de afaceri dintre Europa de Est şi Europa de Vest.

„Ţinând cont de priorităţile de dezvoltare ale judeţului Dâmboviţa şi de experienţa firmei Steinbeis Transfer Management, s-a apreciat că domeniile de interes a fi prezentate la IME 2020, pentru identificarea de posibili parteneri economici interesaţi, sunt investiţii în dezvoltarea Staţiunii turistice de interes naţional Padina – Peştera: construirea unei pârtii de schi, realizarea de instalaţii de transport pe cablu, construirea de hoteluri, restaurante, spaţii comerciale etc, parcuri de business, respectiv parcurile industriale din localităţile Moreni, Mija şi Priboiu, iar în domeniul educaţiei, colaborarea între Universitatea „Valahia” din Târgovişte şi universităţi din Germania, inclusiv în domeniul transferului de tehnologie”, se arată într-un comunicat al CJ Dâmboviţa.

S-au pus, astfel, bazele şi a unui protocol de colaborare între Consiliul Judeţean Dâmboviţa şi Steinbeis Transfer Management, document menit a asigura continuitatea şi stabilitatea activităţii de atragere de investitori în judeţul Dâmboviţa.

„Totodată, s-a apreciat că un rol important în promovarea oportunităţilor de investiţii în judeţul Dâmboviţa îl poate avea colaborarea prin intermediul unui organism, care, pe lângă Consiliul Judeţean Dâmboviţa, să includă Camera de Comerţ şi Industrie Dâmboviţa, Universitatea „Valahia” Târgovişte şi reprezentanţi ai mediului de afaceri”, se mai arată în comunicatul remis de Consiliul Judeţean Dâmboviţa.

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite