Cod galben de intensificări ale vântului şi ninsori, în 26 de judeţe până miercuri la ora 18.00

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Imaginea Zilei / Vedere generală în timpul unei ninsori abundente în Agurain Ţara Bascilor Spania FOTO EPA – EFE / David Aguilar / 11 nov 2019

Meteorologii au emis, marţi, o avertizare cod galben de intensificări ale vântului şi ninsori, în 26 de judeţe. Avertizarea intră în vigoare, marţi, de la ora 20.00, şi este valabilă până miercuri, la ora18.00.

”În intervalul menţionat, la munte, treptat vor predomina ninsorile, iar vântul va prezenta intensificări, îndeosebi în zona înaltă, cu rafale ce vor depăşi 80...100 km/h, viscolind ninsoarea, spulberând zăpada şi determinând scăderea vizibilităţii”, a transmis, marţi, Administraţia Naţională de Meteorologie.

Cantităţile de precipitaţii vor depăşi local 15…20 l/mp, iar în Munţii Apuseni, în grupele vestice ale Carpaţilor Meridionali şi în nordul Carpaţilor Orientali, peste 25 l/mp, astfel încât se va depune strat nou de zăpadă, local mai consistent.

”Precipitaţii, în general moderate cantitativ, mai ales sub formă de lapoviţă şi ninsoare, vor fi şi în Maramureş şi în nord-estul Transilvaniei. Izolat vor fi depuneri de polei. Temporar vântul va avea intensificări şi în restul teritoriului, cu rafale de 50...60 km/h”, au mai transmis meteorologii.

Avertizarea vizează judeţele Alba, Argeş, Arad, Bacău, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Braşov, Buzău, Cluj, Caraş-Severin, Covasna, Dâmboviţa, Gorj, Hunedoara, Harghita, Maramureş, Mureş, Neamţ, Prahova, Sibiu, Sălaj, Satu Mare, Suceava, Timiş, Vâlcea şi Vrancea. 

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite