Circulaţie deviată în Pucioasa, în urma unei avarii la conducta de apă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Compania de Apă Târgovişte - Dâmboviţa anunţă că a întrerupt furnizarea apei potabile, miercuri, la ora 10.00, în cartierul Pucioasa Sat din oraşul Pucioasa, din cauza unei avarii la conducta de distribuţie.

„Circulaţia a fost închisă pe DC 136, pentru a se putea interveni în scopul remedierii avariilor apărute la reţeaua de distribuţie apă potabilă. Astfel, traficul va fi deviat pe rute ocolitoare, iar restricţiile de circulaţie vor fi în vigoare până la soluţionarea problemelor apărute. Reluarea alimentării cu apă se va face conform procedurilor legale. Înainte de reluarea alimentării vor fi prelevate probe de apă care vor fi analizate pentru asigurarea gradului de potabilitate a acesteia, în conformitate cu reglementările în vigoare”, se arată într-un comunicat al CATD.

Se recomandă a nu se folosi apa în scop potabil imediat după pornire, până la limpezire. 

„Preventiv, până la primirea buletinului de analize microbiologice (cca. 72 ore) vă recomandăm să fierbeţi apa utilizată în scop potabil timp de 10 minute”, mai precizează CATD.

Măsuri au fost luate şi de Poliţie după varia la conducta de apă. Potrivit IPJ Dâmboviţa, este necesară închiderea circulaţiei rutiere. Traficul rutier se deviază pe rute ocolitoare. 

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite