Apel la 112 al unei mame care a spus că i-au fost răpiţi cei trei copii minori

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În urma cazului din Caracal, în care Alexandra, o fată de 15 ani, a fost ucisă cu sânge rece de un individ acuzat şi de alte crime, se înmulţesc sesizările cu privire la răpirea unor minori. În Dâmboviţa, o femeie a sunat la 112 spunând că fostul soţ i-a răpit pe cei trei copii minori aflaţi în grija sa.

„În cursul nopţii de 28 spre 29 iulie a.c.,  la ora 03:59, poliţiştii din cadrul Secţiei nr. 13 Poliţie Rurală Titu au fost sesizaţi prin numărul unic pentru apeluri de urgenţă 112 de către o femeie din Câmpina cu privire la faptul că, un bărbat, concubinul său, ar fi luat cei 3 copii minori şi ar fi plecat la domiciliu”, se arată într-un comunicat al IPJ Dâmboviţa.

Se pare că duminică, 28 iulie, tânăra şi concubinul său, împreună cu cei 3 copii, s-au deplasat la părinţii săi, domiciliaţi pe raza localităţii Potlogi, unde au participat la un eveniment. 

„Ulterior, în urma unui conflict cu concubinul său, acesta ar fi agresat-o şi ar fi plecat cu minorii la domiciliul lui din Câmpina. În cauză, poliţiştii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de violenţă în familie, lovire sau alte violenţe şi lipsire de libertate în mod ilegal. De asemenea, pe numele bărbatului de 34 de ani a fost emis un ordin de protecţie provizoriu”, se mai arată în document.

Totodată, poliţiştii au solicitat Poliţiei Municipiului Câmpina efectuarea de verificări la domiciliul celor 2, din Câmpina, împreună cu reprezentanţii D.G.A.S.P.C pentru a se stabili situaţia minorilor.

În prezent, bărbatul se află la sediul Poliţiei Oraşului Titu pentru audieri.

Minorii au fost găsiţi la locuinţa din Câmpina şi au fost daţi, din nou, în grija mamei. 

Se pare că în urma acestui incident, cei doi concubini s-au împăcat.

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite