14 participanţi la programul de internship organizat de KRUK România au fost angajaţi în companie la sfârşitul sesiunii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pentru cel de-al doilea an consecutiv, compania KRUK România a organizat un program de internship în cadrul departamentului Juridic.

În 2015, compania a organizat prima sesiune de internship, iar anul acesta a urmat cel de-al doilea program de pregătire, desfăşurat pe o perioadă de două săptămâni, la care au participat 22 de absolvenţi şi studenţi din anii finali ai Facultăţii de Drept şi Administraţie din cadrul Universităţii Valahia din Târgovişte.

Pe parcursul celor două săptămâni, participanţii la internship au trecut printr-o serie de activităţi. Două sesiuni de training pe parcursul a două zile: un curs de Comunicare şi un curs de Negociere, schimb de experienţă (training on the job), dar şi exerciţii interactive. Studenţii au fost bucuroşi să participe la acest program: “ne aşteptam să vedem oameni care nu ştiu să zâmbească şi rigizi, dar am găsit persoane deschise, optimiste, pline de pasiune “, spune unul dintre participanţi.

image

Cei 22 de studenţi au fost primiţi de 13 colegi din cadrul departamentului Juridic, care au avut grijă de ei pe toată perioada sesiunii de pregătire şi s-au asigurat că le vor prezenta cât mai multe aspecte ale activităţii de consilier juridic şi ale departamentului Juridic. Dintre cei 22 de participanţi au fost angajaţi 14, cu începerea programului din data de 3 mai 2016, dublu faţă de numărul celor angajaţi anul trecut după sesiunea de internship.

“Pentru mine a fost emoţionant, au venit 22 de absolvenţi atât de dornici să inveţe, atât de curioşi, încât cele 2 săptămâni parcă au zburat, fără să ne dăm seama“, spune Cristina, coordonator în cadrul departamentului Juridic.

Buna pregătire academică şi entuziasmul tinerilor absolvenţi şi studenţi care au luat parte la acest internship au reliefat decizia companiei de a dezvolta programe de pregătire în urma cărora să li se ofere participanţilor posibilitatea de a se angaja în companie şi de a păşi pe drumul unei cariere dinamice.

Despre KRUK România S.R.L

Compania a fost înfiinţată în anul 2007 de Grupul KRUK  şi este specializată în managementul integrat al creanţelor, având clienţi atât din sectorul financiar, cât şi companii de servicii. KRUK a dezvoltat activităţi de colectare a creanţelor bancare, a creanţelor companiilor de asigurări şi leasing, operatorilor de telefonie fixă şi mobilă, utilităţi, cât şi ale companiilor de distribuţie a bunurilor de larg consum. Compania este, de asemenea, un jucător important pe piaţa achiziţiei de portofolii de creanţe, în special de la bănci.

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite