VIDEO Poliţist sucevean ameninţat cu bătaia într-un mall de către un fost bodyguard, care susţine că ar fi primit o corecţie fizică din partea cagulistului
0
Agentul de pază Bogdan Galanton a petrecut 24 de ore în arestul IPJ Suceava după ce l-a ameninţat cu bătaia pe agentul de poliţie Răzvan Bolea, în interiorul complexului comercial Iulius Mall. Galanton i-ar fi reproşat poliţistului că l-a amendat în urmă cu trei ani, în urma unui scandal petrecut în celebrul club sucevean „Ranch”.
Răzvan Bolea, un agent de poliţie în cadrul IPJ Suceava – Serviciul de Acţiuni Speciale, în timp ce era în Complexul Comercial Iulius Mall din Suceava, a fost înjurat, jignit şi ameninţat verbal de Bogdan Galanton, de 37 de ani, localnic, sub pretextul că, în calitatea sa de poliţist, cu ocazia unei intervenţii la un eveniment ce a avut loc în urmă cu trei ani, l-ar fi sancţionat contravenţional şi l-ar fi bătut.
În urma verificărilor făcute de colegii poliţistului a reieşit că agentul de poliţie a mers în Complexul Comercial Iulius Mall din Suceava împreună cu soţia şi fiul lor minor, în vârstă de un an şi şase luni. Aici, acesta a mers la un film de la Cinema City, iar soţia cu fiul la un alt film.
La terminarea filmului, Răzvan Bolea a ieşit singur din sala de cinema pe un coridor ce duce spre complexul comercial, iar după ce a parcurs circa 10 – 15 metri, a auzit o persoană în spatele său cum îl jigneşte, îl înjură şi îl ameninţă cu bătaia. În momentul în care s-a întors a observat că persoana care îl jignea era Bogdan Galanton, care a început să-i spună „cagulatule”, „miliţianule”, „să te văd acum fără cagulă dacă mai eşti şmecher” etc. Răzvan Bolea şi-a continuat deplasarea, timp în care Galanton îl provoca agitându-se ameninţător.
Ajunşi în capătul coridorului, respectiv al scărilor ce ajung în zona Serviciului Public Local de Evidenţă a Persoanelor, Bogdan Galanton l-a ameninţat pe Răzvan Bolea din nou. După acest moment, poliţistul a părăsit complexul comercial pe uşa aflată în imediata apropiere, iar Bogdan Galanton s-a îndreptat spre scările rulante din zona Cinema City, coborând la parter, nu înainte ca „mascatul” să-i propună fostului bodyguard să-şi rezolve problemele „bărbăteşte” pe malul râului Suceava.
Răzvan Bolea a declarat că Bogdan Galanton i-a reproşat faptul că în urmă cu circa trei ani, cu ocazia unei intervenţii la un eveniment la clubul Ranch, din municipiul Suceava, l-ar fi sancţionat contravenţional.
Procurorul de serviciu din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava a opinat să fie făcute cercetări cu privire la săvârşirea infracţiunii de „ultraj”. În continuarea cercetărilor, Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceava a emis un mandat de aducere pe numele suspectului Bogdan Galanton, acesta fiind depistat pe raza municipiului şi dus la sediul unităţii de parchet.
Procurorul de serviciu a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea inculpatului Bogdan Galanton pe bază de ordonanţă de reţinere pe timp de 24 de ore pentru săvârşirea infracţiunii de „ultraj”. Individul a fost introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al IPJ Suceava.
Bogdan Galanton a susţinut că ar fi fost bătut de şase poliţişti
Bodyguardul clubului Ranch, Bogdan Lucian Galanton, fost agent de pază al RPG Security, a ajuns în dimineaţa zilei de 6 aprilie 2014, în jurul orei 04.30, la Unitatea de Primire a Urgenţelor din cadrul Spitalului Judeţean Suceava, reclamând faptul că a fost bătut de o grupă de intervenţie a Serviciului pentru Acţiuni Speciale (SAS) din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Suceava.
Din cercetările făcute de poliţişti a reieşit că în data de 6 aprilie 2014, la ora 00.48, cineva a sunat la 112 spunând că în interiorul clublui Ranch din Suceava are loc o altercaţie. Un echipaj de ordine publică a fost trimis la faţa locului, precum şi o grupă de intervenţie SAS, cunoscut fiind faptul că localul este frecventat de tot felul de persoane dubioase, iar de-a lungul timpului a ieşit în evidenţă doar prin bătăile ce au avut loc acolo.
Şoferul care a lovit doi poliţişti după ce i-au reproşat că nu îi merge sistemul de iluminat al maşinii a scăpat cu o banală amendăPoliţiştii deplasaţi la faţa locului au fost opriţi la intrarea în clubul Ranch de bodyguardul localului, Bogdan Galanton, agent de pază la RPG, care le-a spus că nu îi lasă să intre pentru că discoteca este păzită de el, iar în interior nu a avut loc nicio altercaţie. Oamenii legii au continuat să insiste că vor să intre în club pentru că cineva a sunat la 112, vrând să verifice dacă totul este în regulă. Bogdan Galanton a devenit agresiv atât verbal, cât şi fizic, motiv pentru care poliţiştii i-au cerut să se legitimeze, însă acesta a refuzat să prezinte un act de identitate. Astfel, agenţii SAS l-au imobilizat şi încătuşat pe Galanton, după care l-au dus la sediul Poliţiei municipiului Suceava.
Între timp, poliţiştii de la ordine publică l-au găsit pe Florin Guşelea, cel care a sunat la 112 reclamând că în interiorul clublui Ranch are loc o altercaţie. Tânărul a declarat că totul a fost o glumă, motiv pentru care a fost amendat cu 1.000 de lei pentru apelare abuzivă a numărului 112 şi cu 100 de lei pentru că a folosit date false atunci când a sunat la 112.
În timp ce poliţiştii de la ordine publică făceau verificări în clubul Ranch, la sediul Poliţiei municipiului Suceava, Bogdan Galanton a fost şi el amendat cu 3.000 de lei pentru împiedicarea, sub orice formă, a organelor însărcinate cu menţinerea ordinii publice de a-şi îndeplini obligaţiile de serviciu privind legitimarea sau conducerea unei persoane la sediul poliţiei ori al altui organ de stat sau de a lua măsurile necesare pentru menţinerea ori restabilirea ordinii publice.
După circa patru ore, agentul de pază Bogdan Galanton a mers la secţia UPU a Spitalului Judeţean Suceava, unde a cerut să primească îngrijiri medicale pentru că ar fi fost bătut de şase cagulişti, fără a putea să spună care dintre ei l-a lovit pentru că toţi ar fi contribuit la corecţia fizică ce i-a fost aplicată. Medicii i-au spus că nu are leziuni vizibile, astfel că l-au îndrumat să meargă la Serviciul de Medicină Legală pentru a-i fi eliberat de acolo un certificat medico – legal, dacă este cazul.
Plângerea lui Bogdan Lucian Galanton a fost înaintată Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava, cercetările urmând a fi continuate faţă de cei şase agenţi SAS pentru purtare abuzivă.
Bătaia primită de Galanton s-ar trage de la Cupa Prieteniei
Bătaia pe care Bogdan Galanton ar fi încasat-o de la agenţii SAS, conform surselor neoficiale se pare că ar avea legătură cu faptul că între acesta şi un comisar de la IPJ a avut loc un conflict la Cupa Prieteniei, organizată la începutul lunii martie 2014 la Ramiro.
Atunci, la semifinala dintre Railex şi Interconti a avut loc un scandal ce s-a soldat cu ameninţări, înjurături între un comisar de poliţie şi doi agenţi de pază, lovituri între jucători şi dinţi scoşi. Concret, pe teren, jucătorul echipei Interconti Claudiu Sevaciuc a fost lovit de un jucător al echipei adverse, în urma loviturii rămânând fără un dinte. De asemenea, arbitrul Gheorghe Ignătescu a fost lovit peste faţă de portarul echipei Interconti, Andrei Lucaciu.
Poliţişti agresaţi cu furca. Vinovatul este recidivistLucrurile nu s-au oprit aici, scandalul de pe marginea terenului fiind mult mai mare. Comisarul de poliţie, susţinător al echipei Interconti, s-a împins cu doi agenţi de pază de la firma RPG, angajaţi pentru a asigura liniştea, unul dintre aceştia fiind Bogdan Galanton. De aici se presupune că aşa-zisa bătaie primită de Galanton de la agenţii SAS nu ar fi străină de o implicare a poliţistului respectiv, care l-ar fi ameninţat pe agentul de pază la Cupa Prieteniei că „va avea grijă de el”.
În urmă cu trei ani de zile, Bogdan Galanton şi-a arătat nemulţumirea şi pe Facebook în legătură cu acest incident, el având mai multe postări prin care îşi varsă nervii pe cei care ar fi trebuit să-l apere, nu să-l bată, conform spuselor sale. El a avut o postare în care spunea: „Unii nu înţeleg căci cagulele sunt transparente şi nu pot să-şi ascundă faţa”, sugerând că ştie cine sunt „agresorii” săi.
Alte ştiri pe această temă:






















































