VIDEO Cum a exagerat Poliţia Română intervenţia a două poliţiste pentru prinderea unui individ înarmat. Cine a pus, de fapt, primul mâna pe agresor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cele două poliţiste care făceau parte din echipajul de intervenţie trimis să aplaneze scandalul FOTO: Oana Şlemco
Cele două poliţiste care făceau parte din echipajul de intervenţie trimis să aplaneze scandalul FOTO: Oana Şlemco

Luni, 15 iunie, la Fălticeni, în judeţul Suceava a avut loc un scandal cauzat de un bărbat, care a venit să-şi apere fiul înarmat cu un cuţit şi o sabie. Inspectoratul de Poliţie Suceava a arătat că individul a ajuns după gratii mulţumită unor poliţiste curajoase. O filmare publicată de presa locală arată că primul care a ajuns la "spartan" a fost un angajat al unei firme de pază.

UPDATE: Purtătorul de cuvânt al IPJ Suceava, Ionuţ Epureanu, susţine că filmarea care a ajuns în spaţiul public este trunchiată, arătând doar o parte a intervenţiei poliţistelor de la Fălticeni. Anterior, una dintre poliţiste ar fi folosit spray-ul lacrimogen, ceea ce l-a determinat pe individ să se pună pe bordură, fiind ulterior încătuşat.

Scandalul de la Fălticeni a avut ecou până la vârful Ministerului de Interne, nu pentru că un bărbat de 50 de ani a ieşit pe stradă sub influenţa băuturilor alcoolice, înarmat cu o sabie şi cu un cuţit, ci pentru că individul periculos a fost imobilizat de două poliţiste.

Imediat după incident, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Suceava, Ionuţ Epureanu, a explicat cum a ajuns individul după gratii. 

Bărbatul aflat sub influenţa băuturilor alcoolice ieşise pe o stradă din Fălticeni cu un cuţit în mâna stângă şi cu o sabie în mâna dreaptă ca să-şi apere fiul de 25 de ani, care fusese bătut de un bărbat de 40 de ani.

„În jurul orei 11.10, Poliţia municipiului Fălticeni a fost sesizată cu privire la o agresiune petrecută pe strada 2 Grăniceri din localitate. Echipajul de serviciu a fost direcţionat la faţa locului. Aici constatându-se că anterior avusese loc o altercaţie între un bărbat de 25 de ani şi un bărbat de 40 de ani. La faţa locului a fost găsit doar bărbatul de 25 de ani în sprijinul acestuia sosind la scurt timp şi tatăl său, un alt bărbat din municipiul Fălticeni, în vârstă de 50 de ani. Acesta se afla sub influenţa băuturilor alcoolice, având asupra sa şi o sabie artizanală şi un cuţit de mari dimensiuni. A tulburat ordinea şi liniştea publică, încerând să-l caute pe agresorul fiului său. În acel moment, echipajul de serviciu, format din două agente de poliţie şi doi poliţişti locali, au intervenit prompt. Poliţistele au reuşit prin pulverizarea spray-ului iritant lacrimogen să-l imobilizeze pe agresorul de 50 de ani şi, de asemenea, ulterior să-l încătuşeze şi să-l ducă la sediul postului de Poliţie”, a declarat Ionuţ Epureanu. 

Epureanu le-a felicitat pe cele două poliţiste pe contul său de Facebook, arătând că au avut nevoie de un singur minut ca să-l imobilizeze pe individul înarmat. 

„Andreea si Sinziana, colegele noastre din cadrul Poliţiei Municipiului Fălticeni, au avut nevoie de doar un minut pentru a-şi face datoria şi a rezolva un caz care se anunţa dificil. Un bărbat de 50 de ani care se manifesta agresiv ameninţând trecătorii cu o sabie de panoplie şi un cuţit a aflat de la colegele noastre că legea nu permite astfel de comportamente. Reguli învăţate în şcoală, lucruri de instict şi multă dorinţă şi profesionalism au făcut ca acum sa vorbim despre reţinerea şi introducerea în arestul IPJ Suceava a unui agresor care a atacat poliţişti/poliţiste dar şi cadre medicale. Felicitări colegelor noastre! Pentru carcotaşi discuţia rămâne deschisă. Infractorii sunt însă ...,,cu un pas inainte"... au înţeles deja că ,,poliţistă" este ,,doamna poliţist" care îşi face datoria. Felicitări inca o data celor două colege!”, a scris Epureanu.

Cele două poliţiste au primit mesaje de felicitare şi din partea Inspectoratului General de Poliţie.

Miercuri, 17 iunie, jurnaliştii de la ziaruldepenet.ro au intrat în posesia unei înregistrări video în care se vede clar cum a fost încătuşat individul periculos. Practic, agresorul se aşează pe jos, iar primul care ajunge la el este angajatul unei firme de pază, aflat în timpul liber, şi abia apoi se apropie una dintre poliţiste care îi pune cătuşele.

Suceava



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite