Un poliţist băut a accidentat doi pietoni şi a fugit de la locul faptei. Maşina a parcat-o în curtea Poliţiei
0Poliţistul care a provocat accidentul a fost reţinut de procurori pentru 24 de ore, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui autovehicul sub influenţa băuturilor alcoolice şi părăsirea locului accidentului.
Accidentul s-a produs în 20 noiembrie 2020. Agentul de poliţie din comuna Muşeniţa a judeţului Suceava s-a urcat băut la volan, a accidentat doi pietoni, după care a părăsit locul faptei şi a parcat maşina în curtea Postului de Poliţie din localitate.
Victimele le-au spus anchetatorilor că autorul accidentului este chiar poliţistul din comună, dar făptaşul a negat acuzaţiile şi în consecinţă ancheta s-a desfăşurat cu dificultate.
Oamenii legii i-au recoltat şoferului probe toxicologice, pe care le-au trimis la un laborator din afara judeţului Suceava.
Procurorii au primit rezultatele abia pe 14 decembrie.
Buletinul de analize arată că poliţistul s-a urcat băut la volan, motiv pentru care a fost reţinut pentru 24 de ore.
Şoferul nu a recunoscut nici până acum că s-a aflat la volanul maşinii la ora la care a fost produs accidentul.
Într-un comunicat de presă transmis de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuţi se arată că până la pronunţarea instanţei de judecată suspectul beneficiază de prezumţia de nevinovăţie.
Vă invităm să citiţi şi:
Belgia. O nouă orgie sexuală în plină pandemie: Poliţia a arestat 56 de persoane